Fermitatea
Te provoacă să îl combaţi. Cum? – Acesta susţine că oamenii nu ar putea scrie o carte asemenea lui, nici chiar dacă s-ar aduna cu toţii, uzând de toate resursele de care dispun, și chiar dacă ar fi ajutaţi şi de djini. Coranul a emis această afirmaţie în urmă cu mai bine de o mie patru sute de ani și până acum nimeni nu a reușit încă să o contrazică. Miliarde de cărţi au fost scrise, însă niciuna asemenea Coranului.
Integritatea
Este singura scriere religioasă sacră care a circulat pe o perioadă îndelungată de timp şi care a rămas totuşi nealterată. Coranul a fost menținut intact. Nu a suferit nici măcar o adăugire. Nimic nu s-a schimbat și nimic nu a fost șters din el, din momentul în care revelaţia lui a fost încheiată, acum mai bine de 1400 de ani.
Incomparabilitatea
Coranul este revelația finală a lui Dumnezeu pentru omenire. Dumnezeu i-a revelat Tora lui Moise, Psalmii lui David, Biblia lui Isus și, în final, Coranul lui Muhammad – Pacea fie asupra lor, a tuturor. Nicio altă carte nu va mai veni de la Dumnezeu pentru a depăși revelația finală.
Incontestabilitatea
Coranul rezistă testului timpului și al unei examinării minuțioase. Nimeni nu poate să conteste adevărul acestei cărți. În ea sunt amintite fapte istorice, și acestea s-au dovedit a fi corecte. Ea vorbește despre viitor în profeții, și acestea se adeveresc. Menţionează detalii ale fenomenelor fizice care nu erau cunoscute oamenilor la vremea respectivă, și totuși descoperirile științifice au confirmat veridicitatea afirmaţiilor Coranului. Toate celelalte cărți ar trebui revizuite pentru a fi în concordanță cu știința contemporană. Coranul însă nu este niciodată contrazis de nicio descoperire modernă.
Ghidul pentru parcurgerea acestei vieţi, cât şi a Vieţii de Apoi
Coranul este cel mai bun ghid pentru a-ți structura viața. Nicio altă carte nu prezintă un astfel de sistem complet, care să cuprindă toate aspectele vieții şi străduinţei umane. Coranul, de asemenea, evidențiază modul în care putem obţine fericirea eternă în Viața de Apoi. El este harta care îţi arată cum să ajungi în Paradis.
Un dar călăuzitor de la Dumnezeu
Dumnezeu nu te-a părăsit. Tu ai fost creat cu un scop. Dumnezeu îți spune de ce te-a creat, ce așteptări are de la tine, precum și ce te aşteaptă în viitor. Dacă foloseşti un aparat contrar instrucțiunilor tehnice, îl vei strica. Dar în ceea ce te priveşte pe tine? Te-ai dotat tu, oare, cu instrucţiunile de folosire ale propriei persoane? Coranul îţi oferă depanarea în caz de defecţiune. Este o îndurare vindecătoare de la Dumnezeu. Mulţumeşte sufletul și purifică inima. Îndepărtează îndoiala și aduce pacea.
Cartea de vizită a comunicării tale cu Dumnezeu
Oamenii sunt fiinţe sociale. Ne place să comunicăm cu alte forme de viață inteligente. Coranul ne spune cum să comunicăm cu sursa întregii inteligențe și cu sursa vieții – Dumnezeul cel Unic. Coranul ne spune cine este Dumnezeu, cu ce nume să ne adresăm lui Dumnezeu și felul în care să comunicăm cu El.
Oare nu sunt aceste șapte motive suficiente pentru a citi Coranul?
Slavă lui Allah, Domnul tuturor lumilor!