Încă de la început, trebuie să precizăm că scopul nostru nu este tocmai acela de “a dovedi” că Dumnezeu există. Mai exact, interesul nostru se axează în mod exclusiv pe prezentarea unor aspecte clare, bazate pe adevăr şi logică, pentru ca mai apoi omul să fie lăsat să decidă singur pe cine ar dori să creadă.
Dintotdeauna au existat oameni care au crezut în existenţa Lui Dumnezeu şi, tot astfel, au existat mereu şi cei care au negat existenţa Lui. Foarte important este să realizăm faptul că există şi oameni care niciodată nu vor crede, indiferent de mulţimea dovezilor pe care le vei aduce. Motivul este că unii oameni nu vor să creadă într-un Creator, într-un Susţinător. Lor nu le place să creadă că într-o zi va trebui să fie traşi la răspundere pentru refuzul lor de a Îl accepta şi a Îl recunoaşte pe Binefăcătorul lor, Căruia, de altfel, Îi şi datorează propria lor existenţă. Vom ajunge astfel la concluzia că, de fapt, problema nu este atât de mult a noastră, cei care încercăm să facem cunoscute credinţele noastre, cât, mai degrabă, aceasta depinde de puterea lor de a lăsa la o parte prejudecăţile pe care le au împotriva credinţei adevărate. Aşadar, aceasta este o problemă de îndrumare de Sus. Dacă ei refuză chiar şi cu dovezi evidente, clar expuse în faţa ochilor lor, aceasta nu mai este o problemă între noi şi ei, ci este, mai degrabă, o problemă între ei şi Creatorul lor. Încă o dată, nu este treaba noastră să “dovedim” nimic nimănui. Noi trebuie doar să prezentăm adevărul şi să permitem celui care ne ascultă să îşi formeze propria opinie.
Vom începe cu o logică simplă. Atunci când ceva se află exact în faţa ochilor noştri, este dificil să îi negăm existenţa, nu-i aşa? Întrebările retorice ne pot fi de mare ajutor în prezentarea cazului nostru. Să începem prin a ne întreba, spre exemplu:
Oare poţi dovedi că tu exişti?!
Da, bineînţeles că poţi! Îţi foloseşti simţurile pentru a determina ceea ce poţi vedea, auzi, palpa, mirosi, gusta şi ai, de asemenea, şi sentimente. Toate acestea sunt parte din existenţa ta. În Islam, însă, nu acesta este şi modul în care L-am putea percepe pe Dumnezeu. Pentru aceasta, însă, noi ne putem uita la lucrurile pe care El le-a creat, la felul în care El are grijă de ele, la felul în care ne oferă toate cele de trebuinţă, pentru a constata că nu există niciun dubiu în privinţa existenţei Lui.
Un alt mod de abordare a subiectului ar fi să sugerezi experimente simple, dar convingătoare, pe care oricine le-ar putea pricepe. De exemplu, poţi spune cuiva: “Data viitoare când într-o noapte senină priveşti Luna şi stelele, gândeşte-te la următorul lucru – ar fi posibil ca un pahar care se sparge atunci când cade pe trotuar, la momentul impactului, în loc sa se facă ţăndări, să se împartă în alte pahare mai mici, umplute cu ceai şi gheaţă?” – Cu siguranţă, nu!
Un alt exemplu ar fi să încerci să îl faci pe interlocutorul tău să se gândească la posibilitatea ca o tornadă să intre în cimitirul de maşini, făcând ravagii printre maşinile vechi, pentru ca mai apoi să lase în urma sa un Mercedes nou, cu motorul pornit, căruia să nu îi lipsească nici măcar oglindă. Ar fi aceasta posibil?! – Normal că nu!
Poţi, de asemenea, cere cuiva să îşi imagineze că cineva ar veni şi ne-ar spune despre un restaurant care funcţionează fără ca nici măcar un om să lucreze acolo! Mâncarea se găteşte singură, se seveşte singură la mese şi când terminăm de mâncat, vasele se duc singure la bucătărie şi se spăla. Este o nebunie prea mare să te gândeşti că aşa ceva ar putea exista cu adevărat!
Aşadar, după ce vom reflecta la toate cele expuse mai sus, cum am mai putea oare privi Universul prin telescop sau observa celulele printr-un microscop, pentru ca mai apoi să tragem concluzia că toate acestea s-au format ca urmare a vreunui “Big Bang” sau a vreunei “întâmplări hazardice”?!
