Contribuția savanților musulmani în astronomie
De-a lungul timpului au existat numerosi savanți musulmani. Musulmanii au avut întotdeauna un interes special în ceea ce privește astronomia. Soarele și lună au o importanță vitală în viața zilnică a fiecărui musulman. Cu ajutorul Lunii musulmanii stabilesc începutul și sfârșitul lunilor din calendarul lor lunar, iar cu ajutorul Soarelui ei stabilesc timpul rugăciunilor și al duratei postului. De asemenea, prin intermediul astronomiei musulmanii pot determina direcția precisă a Qiblei pentru a se îndrepta spre Ka’bah, Mekka, în timpul rugăciunii.
Cel mai precis calendar solar, superior chiar celui Gregorian, este Jilali, conceput sub îndrumarea lui Umăr Khayyam.
Coranul conține multe referințe legate de astronomie:
El este acela care a creat noaptea și ziua, soarele și luna, și fiecare plutește pe obita sa. [Nobilul Coran, 21:33]
Aceste referințe și indicațiile de a fi învățate au inspirat primii învățați musulmani să studieze cerul. Ei au integrat munca anterioară a indienilor, persanilor și grecilor într-o nouă sinteză.
Ptolomy Almagest (titlul cunoscut în zilele noastre în limba arabă) a fost tradus, studiat și analizat. Au fost descoperite numeroase stele noi, aşa după cum reiese din numele lor, care este în limba arabă – Agol, Deneb, Betelgeuse, Rigel, Aldebaran. Au fost alcătuite tabele astronomice printre care tabelele Toledam care au fost folosite de Copernicus, Tycho Brahe și Kepler.
Ei au compilat, de asemenea, un număr de alhmanahuri – -alt cuvânt în limba arabă. Alți termeni din limba arabă sunt: zenith, nadir, Aledo, azimuth.
Musulmani au fost primii care au construit un observator astronomic, aşa cum este cel construit la Mugharah de Hulagu, fiul lui Genghis Han în Persia, și au inventat diverse instrumente și aparate, cum ar fi cadranul și astrolabul, care au pus bazele studiilor mai avansate, nu numai în astronomie, ci și în navigația oceanică, fiind o contribuţie de renume în epoca marilor descoperiri în Europa.
Geografie
Învățații musulmani au acordat o mare atenție geografiei. De fapt, geografia a căpătat o importanță deosebită pentru ei, și aceasta datorită religiei lor.
Coranul încurajează oamenii să călătorească de-a lungul pământului pentru a vedea semnele și pildele lui Allah de pretutindeni. Islamul impune fiecărui musulman un minimum de cunoștințe în domeniul geografiei, pentru a putea stabili, în situaţii specifice, direcția Qiblei (direcţia Ka’b-ei din Makkah) în direcția careia trebuie să se roage cele cinci rugăciuni zilnice.
Musulmanii obișnuiau să facă călătorii lungi pentru comerț sau Hajj (Pelerinajul la Ka’abah) și să-și răspândească astfel religia.Vastul imperiu islamic a oferit învăţaţilor, exploratori şi cercetători, posibilitatea de a aduna numeroase informații despre geografie și clima pe teritoriul cuprins între Atlantic și Pacific. Printre cele mai faimoase nume din domeniul geografiei, chiar și în Vest, sunt amintite Ibn Khaldun și Ibn Batuta, recunoscuți datorită înscrierilor făcute de ei în urma explorărior extinse.
În 1166, Al-Idrisi, cunoscutul învățat musulman care a servit curtea siciliană, a realizat hărți foarte precise, inclusiv o hartă a lumii cu toate continentele și cu munții, apele și cele mai importante orașe ale acestora. Al-Muqdishi a fost primul geograf care a realizat hărți precise colorate.
Spania a fost condusă de musulmani mai mult de 700 de ani. În al cinsprezecelea secol al calendarului gregorian, Spania a fost cucerită de către musulmani iar musulmanii au înființat centre de studii, care au impus respectul întregii lumi la acea vreme. Musulmanii din Spania și cei care convieţuiau împreună cu ei nu au cunoscut astfel ”epoca neagră” cu care a fost încercat restul Europei. În 1492 Spania musulmană s-a predat Romei Catolice condusă de Regele Ferdinand și Regina Isabella. În același an, în iulie, musulmanii l-au ajutat pe Christofer Columbus să navigheze spre Sudul Caribean al Floridei.
Cu ajutorul musulmanilor navigatori și al invențiilor lor, Magellan a reușit să traverseze Capul Bunei Speranțe, iar Da Gamma și Columbus au avut navigatori musulmani pe navele lor.
Umanitate
Este important în Islam ca fiecare musulman să acumuleze cunoștințe şi să caute ştiinţa, indiferent dacă acesta este femeie sau bărbat. Principalele surse ale Islamului, Coranul și Sunnah (tradiția profetului Muhammad) încurajează musulmanii să culeagă cunoștințe și să fie învățați, deoarece aceasta este cea mai bună cale spre a-L cunoaște pe Allah, a aprecia minunatele Lui creații și a-I mulțumi pentru ele.
Musulmanii au dorit întotdeauna să caute știința și sa adune cunoștințe, atât din cea religioasă, cât și din cea laică, și în doar câțiva ani de la începerea misiunii lui Muhammad, s-a dezvoltat și a înflorit o civilizație mare şi puternică. Consecinţele acesteia sunt clare şi prin răspândirea universităților Islamice, precum Al-Zaytunah în Tunisia și Al-Azhar în Cairo, ce datează de peste 1000 de ani și sunt printre cele mai vechi universități din lume. Acestea au fost, cu adevărat, un model pentru primele universități europene, precum cele de la Bologna, Heidelberg și Sorbona. Chiar și roba și tichia academică folosite în ziua de azi au origini la Universitatea Al-Azhar.
Musulmanii au excelat în diverse domenii, precum: geografia, fizica, chimia, matematica, medicina, farmacologia, arhitectura, lingvistica și astronomia. Algebra și numerele arabe au fost introduse lumii de către învățații musulmani. Astrolabul, cuadrantul și alte dispozitive de navigație au fost dezvoltate de către învățați musulmani și au avut un rol important în progresul umanităţii, în special în perioada europeană a explorării.
Învățații musulmani au studiat civilizațiile antice, din Grecia și Roma, până în China și India. Lucrările lui Aristotel, Ptolemy, Euclid și alții au fost traduse în limba arabă. Învățații şi savanții musulmani au adăugat apoi propriile lor idei revoluţionare, descoperiri și invenții și, la final, au transmis aceste noi cunoștințe europenilor, ceea ce a făcut posibilă evoluţia în perioada renascentistă. Multe tratamente științifice și medicale au fost traduse în Latină, unde textul standard și cărțile de referință datează din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea.
Matematică
Învățații musulmani au excelat în geometrie, după cum poate fi observat în arta lor grafică şi design, iar marele Al-Biruni (care a excelat și în domeniul istoriei naturale, geologiei și mineralogiei) este cel care a pus bazele trigonometriei ca ramură distinctă a matematicii. Alți matematicieni musulmani au adus progrese considerabile în teoria numerelor.
Este foarte interesant de constatat că Islamul încurajează oamenii să studieze și să exploreze universul. De exemplu, Coranul cel Nobil afirmă:
Noi le vom arăta semnele Noastre [în cele mai îndepărtate] zări [ale pământului] și în sufletele lor înșiși, astfel încât să le fie limpede că el [Coranul] este Adevărul. [Nobilul Coran, 41:53]
Invitația de a explora și a căuta i-a făcut pe musulmani să fie interesați de astronomie, matematică, chimie și alte științe și să aibă o înţelegere clară și fermă a corespondențelor dintre geometrie, matematică și astronomie.
Musulmanii au inventat simbolul “zero” (cuvântul “cipher” venind din “sifr” în arabă, adică zero) și au organizat numerele în sistemul decimal – baza 10. În plus, au inventat simbolul care să exprime o cantitate necunoscută, ca de exemplu variabilele precum x, y, z.
Primul matematician de elită, Al-Khawarizmi a inventat algebra (Al-Jabr – în limba arabă) care ulterior a fost dezvoltată de alții, în special Umar Khayyam. Studiile lui Al-Khawarizmi traduse în latină a introdus numerele arabe în matematică din Europa, prin Spania. Cuvântul ”algoritm”, de asemenea, derivă din numele său.
Medicină
În Islam, corpul uman este o sursă de apreciere și contemplare, fiind creat de Allah Atotputernicul. Cum funcționează, cum să-l ținem curat și sănătos, cum să prevenim să fie atacat de boli sau cum să vindecăm acele boli, acestea au fost subiecte de importanţă majoră pentru musulmani.
Ibn Sina (d. 1037), cunoscut în Vest ca și Avicenna, este posibil a fi apreciat ca fiind cel mai mare fizician până în era modernă. Faimoasa lui carte, “Al-Qanun fi al-Tibb” a rămas un manual de căpătai chiar și în Europa, mai mult de 700 de ani. Contribuţia lui Ibn Sina este și în zilele noastre studiată şi citata în Est.
Profetul Muhammad însuși (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a încurajat oamenii ”să ia leacuri pentru bolile lor”, deoarece oamenii din acel timp ezitau să facă acest lucru. El ﷺ a mai spus:
„Allah nu a creat nicio boală fără să fi creat pentru ea un remediu, cu excepția bătrâneții. Când leacul este aplicat, bolnavul îşi va reveni, cu voia lui Allah.” [Al-Adab Al-Mufrad]
Din moment ce nu a fost interzis de către religie, învățații musulmani au folosit cadavre umane pentru a studia anatomia și fiziologia și pentru a-și ajuta studenții să înțeleagă cum funcționează corpul uman. Studiul empiric a permis dezvoltarea rapidă a chirurgiei.
Al-Razi (d. 932), cunoscut în Vest ca Rhazes, faimos savant și fizician, a fost unul dintre cei mai mari fizicieni ai lumii în Evul Mediu. El a încurajat observarea empirică și medicina clinică și a fost fără rival ca şi diagnostician. El a scris şi un tratat despre Igiena în Spital. Abul-Qasim Al-Zahraui a fost un chirurg faimos al secolului al XI-lea, cunoscut în Europa pentru cartea sa Concesiunea (Kitab al-Tasrif).
Alte contribuții considerabile au avut loc în farmacologie, cum ar fi cartea lui Ibn Sina – Kitab al-Șifa’ (Cartea Vindecării și a Sănătăţii publice). Fiecare mare oraș din lumea islamică a avut mai multe spitale excepţionale, unele dintre ele fiind destinate predării cursurilor, iar altele specializate pentru tratarea anumitor boli, inclusiv mentale și emoționale. Otomanii au fost cunoscuți în mod special pentru construirea spitalelor și pentru nivelul ridicat de igienă al acestora.
