Acasa Principale Isus in Biblie Comparația dintre Biblie și Coran

Comparația dintre Biblie și Coran

Biblie

Trebuie stabilit de la început că musulmanii nu caută să denigreze sau să profaneze Biblia. Este o chestiune critică a credinței pentru musulmani să creadă în revelațiile originale care au fost date lui Moise, David, Solomon și Isus, așa cum este important pentru musulmani să creadă în revelația Coranului care a fost dată lui Muhammad (pacea și binecuvântarea fie asupra sa). Totuși, cuvântul cheie de aici este „original”. După cum știm cu toții, originea Bibliei este întunecată de veacuri de copiere, traducere și transmitere a informațiilor, pierdute demult, rămânând doar copii ale manuscriselor pentru a ne reaminti de ceea ce odinioară era Biblia.

În plus, trebuie remarcat faptul că musulmanii nu caută să distrugă credința creștinilor sau a evreilor în Cuvântul lui Dumnezeu, ci este o obligație pentru musulmani să cheme la ceea ce este adevărat și să oprească ceea ce este rău. Desigur, determinarea „oamenilor cărții” (așa cum se referă Coranul la creștini și la evrei) să cadă în necredință și să renunțe la orice credință în Dumnezeu, este chiar opusul direcției pe care musulmanii ar trebui să o ia în prezentarea oricărei comparații între Islam și ceea ce a fost revelat în trecut de către Allah Atotputernicul. Căutăm doar să aducem mai multă lumină oamenilor care caută îndrumare și ne rugăm pentru noi toți să avem succes la Domnul nostru în această viață și în viața viitoare și să-I cerem îndrumarea și sprijinul în acest sens, Amin.

Biblia

Vechiul Testament

În ziua de azi există o serie de versiuni diferite în vechea limbă ebraică a cărții evreiești numită Tora (Legea) și aceasta este de obicei menționată în creștinism ca Vechiul Testament. În mod natural, au existat numeroase traduceri diferite într-un număr mare de limbi de-a lungul secolelor și nu ne putem aștepta ca acestea să fie identice ca și text sau să aibă același sens. Ceea ce avem astăzi în limba engleză rămâne în continuare oarecum similar cu mari volume din aceste documente mai vechi.

Noul Testament

Există, de asemenea, diferite versiuni ale Evangheliei sau ceea ce este numit în mod obișnuit Noul Testament în limba greacă Koine și în latină, iar acestea au și multe traduceri chiar și în alte limbi. Chiar și în cazul traducerilor în engleză există mari diferențe. Pentru a menționa două diferențe foarte clare, avem de exemplu: Biblia Catolică [c. 325 A.D] conține în total 73 de cărți, în timp ce Biblia Protestantă conține doar 66 de cărți și, deși versiunea mai recentă (versiunea protestantă) a fost luată din Biblia Catolică, chiar și atunci aceste două cărți nu coincid complet una cu cealaltă. Nu există un numitor comun pentru niciuna dintre multele versiuni diferite ale Bibliei.

Manuscrisele de la Marea Moartă

Au existat o serie de suluri și pergamente găsite în locuri care înconjoară ceea ce noi numim „Țara Sfântă” de-a lungul secolelor, printre care cele numite adesea „Manuscrisele de la Marea Moartă” sau așa cum sunt cunoscute de către învățați „Manuscrisele de la Wadi Qumran.” Acestea au fost descoperite în secolul trecut, în jurul anului 1930 și s-au dovedit a fi foarte vechi și ar putea fi mai vechi decât orice alte manuscrise existente. O mare parte din ceea ce a fost tradus din aceste suluri este similar cu unele dintre cele mai vechi manuscrise, dar există încă diferențe foarte importante demne de remarcat. Am dori să recomandăm o lectură importantă pe această temă la sfârșitul acestei lucrări.

Coranul

Coranul înseamnă „Recitare”

Cuvântul „Coran” înseamnă „ceea ce este recitat sau cel care este dictat din memorie”. Ca atare, nu este doar o carte, nici nu este ceva care ne ajunge doar în formă scrisă. Documentația scrisă despre Coran a fost păstrată în muzee din întreaga lume, inclusiv în Palatul Topekapi din Istanbul, Turcia, Muzeul din Tașkent, Uzbekistan și, de asemenea, în Anglia. Coranul este încă tipărit și în ziua de astăzi, cu verificarea și supravegherea consiliilor de învățați care au memorat în întregime Coranul și care se asigură că nu există greșeli de imprimare.

Doar o singură versiune – Arabă

Nu există versiuni diferite ale Coranului în limba arabă, numai traduceri diferite și, bineînțeles, nici una dintre acestea nu ar putea fi considerată că menține valoarea și autenticitatea recitării originale arabe. Coranul este împărțit în 30 de părți egale, numite „Juz” (părți) în limba arabă. Acestea sunt învățate de musulmani încă din copilărie.

Memorat de milioane – în întregime

Lucrul important pe care trebuie să-l țineți minte în privința Coranului este memorarea și transmisia actualei „Recitări”, așa cum a fost primită de Muhammad ﷺ de la Îngerul Gavriil și a fost învățat și memorat de companionii săi și ei, la rândul lor, l-au transmis urmașilor lor și au continuat în acest fel până astăzi, peste 10.000.000 (zece milioane) de musulmani care au memorat întregul Coran. Aceasta nu este o performanță neînsemnată. La urma urmei, câte alte lucrări de valoare literară au fost memorate și transmise prin atâtea generații, în limba originală, fără o singură modificare a unei singure propoziții?

Fiecare musulman a memorat o parte din „Coran”

Toți musulmanii au memorat o parte din Coran în limba arabă, deoarece aceasta este o parte importantă a rugăciunilor lor zilnice. Mulți musulmani au memorat porțiuni mari din Coran de la o zecime la o jumătate la întregul Coran și toți l-au memorat în limba originală arabă. Trebuie remarcat că există peste un miliard și jumătate (1,500,000,000) de musulmani din întreaga lume și doar aproximativ 10% sunt arabi, restul învățând Coranul în arabă ca a doua limbă.

Dumnezeu (Allah) se adresează la persoana întâi omenirii în Coran

Coranul conține afirmații clare ale lui Allah Atotputernicul și El ni se adresează tuturor la persoana întâi. El ne spune despre propria noastră creație, despre crearea a tot ceea ce este universul și despre ceea ce sa întâmplat cu cei de dinainte și ceea ce se va întâmpla cu noi dacă nu luăm în considerare avertismentele clar descrise în Revelația Sa. El îi vorbește și lui Muhammad ﷺ pentru a arăta că Muhammad ﷺ nu a inventat acest lucru și chiar îl mustră pe Muhammad ﷺ pentru a nu face presupuneri umane mai degrabă decât să aștepte revelația în diferite chestiuni (exemplu: Surah At-Tahrim și Surah Abasa).

Coranul face referire la el însuși

Coranul se referă la el însuși sub numele de „Coran” (Recitarea) și menționează că este pentru întreaga omenire și djini (o altă creație a lui Allah, asemănătoare cu cea a oamenilor, prin faptul că ei au puterea de a alege dacă să respecte sau nu poruncile lui Allah; ei au existat înaintea oamenilor).

Coranul descrie natura lui Allah

Coranul afirmă clar cine este Allah și cine nu este El. Nu există loc pentru îndoială după citirea Coranului în limba arabă: Allah este Unul. El este singurul Creator, Susținător și Proprietar al Universului. Nu are parteneri. El nu are rude: soții, copii sau urmași. El nu este ca și creația Lui și nu are nevoie de creația Sa pentru existența Lui, în timp ce creația Sa este tot timpul dependentă de El. Atributele sale sunt clar descrise ca simbol al fiecăruia. El este, de exemplu: Atotștiutorul; Cel ce Aude Totul; Cel ce Vede Totul; A toate iubitor; Cel Milostiv; Singurul Dumnezeu. Nu există nicio contradicție nicăieri în Coran.

Coranul provoacă pe cititorii sai

Coranul face provocarea clară. Dacă aveți dubii despre, atunci aduceți o carte asemenea Coranului. De asemenea, pentru a aduce zece capitole asemenea lui și, în final, pentru a aduce un singur capitol asemenea lui. 1.400 de ani – și nimeni nu a reușit să-i replicheze frumusețea, recitația, minunile și ușurința memoriei. O altă provocare pentru necredincioși să ia în considerare:

„Dacă acesta (Coranul) ar fi de la altcineva în afară de Allah, veți găsi în el multe contradicții.”

Și totuși, o altă provocare oferită de Allah în Coran este ca necredincioșii să caute dovezi. Allah spune că El le va arăta semnele Lui în interiorul lor și în cele mai îndepărtate orizonturi.

Minunile științifice din Coran

Minunile științifice ale Coranului nu ar fi putut fi înțelese la vremea aceea, dar astăzi suntem de acord cu multe lucruri incluse în revelația Coranului. Unele dintre ele sunt: Formarea embrionului în uterul mamei (sura 98); adâncimi ale mărilor profunde; apele care nu se amestecă; norii și modul în care aceștia fac ploaie și cum fulgerul este cauzat de cristale de gheață; formarea munților; orbitele planetelor și stelelor – și chiar menționarea călătoriei spațiale (sura 55:33).

Comparația Bibliei cu Coranul

[de dr. Gary Miller, cu comentariile lui Yusuf Estes]

Biblia este o colecție de scrieri – Coranul este Recitarea de la Allah dată la Muhammad ﷺ

În timp ce Biblia este o colecție de scrieri de către mulți autori, Coranul este o dictare (sau recitare). Vorbitorul din Coran – în prima persoană – este Dumnezeu Atotputernic (Allah) vorbind direct cu omul. În Biblie, mulți oameni scriu despre Dumnezeu și există în unele locuri cuvântul lui Dumnezeu vorbind oamenilor și în alte locuri niște oameni scriu pur și simplu despre istorie sau despre schimburi personale de informații (ex .: Epistola lui Ioan 3). Biblia din versiunea engleză a regelui James cuprinde 66 de cărți mici. Aproximativ 18 dintre ei încep prin a spune: „Aceasta este revelația pe care Dumnezeu a dat-o lui cutare și cutare …” Restul nu fac nicio referire cu privire la originea lor. Aveți, de exemplu, începutul cărții lui Iona, care începe prin a spune: „Cuvântul Domnului a venit la Iona, fiul lui Elmita, spunând…” și apoi continuă două sau trei pagini.

Comparați acest lucru cu începutul „Evangheliei lui Luca” care începe prin a spune:

1- Deoarece mulţi s-au încercat să alcătuiască o istorisire despre faptele deplin adeverite între noi,

2- Aşa cum ni le-au lăsat cei ce le-au văzut de la început şi au fost slujitori ai Cuvântului,

3- Am găsit şi eu cu cale, preaputernice Teofile, după ce am urmărit toate cu de-amănuntul de la început, să ţi le scriu pe rând,

4- Ca să te încredinţezi despre temenicia învăţăturii pe care ai primit-o.”

Noi vedem autorul „Evangheliei lui Luca”, spunând în esență:

„Mulți oameni au scris despre lucruri, se pare potrivit și pentru mine să fac așa.”

„Luca” spune că atâta timp cât ceilalți iau ceva în mână pentru a scrie ceva despre el, chiar dacă au fost martori oculari ai întregului lucru, el încă are: „înțelegere perfectă a tuturor lucrurilor încă de la început”.

Prin urmare, aceasta este doar o scrisoare de la o persoană la alta, nici unul dintre aceștia nu-L cunoștea pe Isus (Pacea fie asupra lui) și nici nu erau martori oculari ai vreunui lucru care a avut loc.
[Y. Estes]

Dacă comparați aceasta cu una din cele patru conturi ale vieții lui Isus, Luca începe să spună: „Mulți oameni au scris despre acest om, și mi se pare potrivit să fac și eu așa. Aceasta nu este nici o pretenție de a spune că aceste cuvinte mi-au fost date de Dumnezeu aici, ele sunt pentru voi, este o revelație”, nu există nici o mențiune despre asta.

„Biblia” NU ESTE Biblia

Biblia nu conține auto-referință, adică cuvântul “Biblia” nu este în Biblie. Nicăieri Biblia nu vorbește despre ea însăși. Unele scripturi sunt uneori indicate în Biblie, spun: „Aici, unde vorbește despre sine, dar trebuie să ne uităm îndeaproape.” 2 Timotei 3:16 este favoritul care spune:

„Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu”

și sunt și cei care ar spune, aici este locul în care Biblia vorbește despre sine, spune că este inspirată de Dumnezeu, în întregime. Dar dacă citiți întreaga frază, citiți că aceasta este o scrisoare scrisă de Pavel lui Timotei și întreaga frază spune lui Timotei:

„Şi fiindcă de mic copil cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să te înţelepţească spre mântuire,” și așa mai departe. Când Timotei era tânăr Noul Testament nu exista, singurul lucru despre care se vorbește erau scripturile – care sunt doar o parte a Bibliei – din acea vreme. Nu ar fi putut însemna întreaga Biblie.

Biblia blesteamă părinții Bisericii care au înlăturat cartea revelațiilor

Există la sfârșitul Bibliei un verset care spune:

„Şi eu mărturisesc oricui ascultă cuvintele proorociei acestei cărţi: De va mai adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu va trimite asupra lui pedepsele ce sunt scrise în cartea aceasta;”

„Iar de va scoate cineva din cuvintele cărţii acestei proorocii, Dumnezeu va scoate partea lui din pomul vieţii şi din cetatea sfântă şi de la cele scrise în cartea aceasta.” [Y. Estes]

„Oricine va adăuga sau va îndepărta din această carte va fi blestemat.” Și aceasta arată câteodată spre mine spunând: Acesta este locul unde se însumează ca un întreg. Uitați-vă încă o dată și veți vedea că atunci când spune: „Nimeni să nu schimbe această carte”, se referă la cartea numărul 66 (sau cartea 73 în Biblia Catolică), Apocalipsa. Trebuie să fie aceasta, deoarece orice referință vă va spune despre Apocalipsa că fost scrisă înainte de alte părți ale Bibliei. Astazi ea este asezata la sfârșit, dar există și alte părți care au venit după aceea, deci nu se poate referi la întreaga carte.

(De altfel, potrivit diferitelor manuscrise mult mai vechi decât versiunea King James, există cuvinte diferite la sfârșitul cărții Revelației. Cum am putea rezolva această problemă? – Y.E.)

Notă: Cartea Apocalipsei (Revvelației) a fost scoasă din Biblie de mai multe ori și apoi înlocuită și apoi scoasă și înlocuită în funcție de diferitele Sfaturi ale Bisericii din întreaga istorie a Bisericii. Se pare că Părinții Bisericii nu au citit blestemul de la sfârșitul cărții?

Al cui este Cuvântul?

Doar unele grupări creștine consideră că Biblia este în întregime – de la început la sfârșit – cuvântul revelat de Dumnezeu, dar ei fac un lucru inteligent atunci când menționează acest lucru sau fac această afirmație. Ei vor spune că Biblia în întregime este cuvântul lui Dumnezeu; Infailibil (fără greșeli) în scrierile originale.

Dacă veți citi Biblia și veți sublinia unele greșeli care se află în ea, vi se va spune: aceste greșeli nu au fost acolo în manuscrisul original, ele s-au strecurat astfel încât să le vedem acolo astăzi.

Ei se confruntă cu probleme în această poziție. Există un verset în Biblie, Isaia 40: 8, care de fapt este atât de bine cunoscut că unele Biblii au imprimat-o pe coperta din față ca o introducere și spune: Iarba se usucă şi floarea se veştejeşte, dar cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac! Aici este o revendicare în Biblie despre Cuvântul lui Dumnezeu, afirmând că el va rămâne pentru totdeauna, nu va fi corupt, nu va fi pierdut.

Dacă astăzi veți găsi o greșeală în Biblie, aveți două opțiuni. Ori această promisiune a fost falsă, atunci când Dumnezeu a spus despre cuvântul Lui că nu va dispărea, a greșit, sau partea care conține greșeala în ea nu era defapt o parte a Cuvântului lui Dumnezeu.

Sunt acestea greșeli?

Deseori am sugerat că există greșeli în Biblie iar acuzațiile se întorc foarte repede: arată-mi una. Ei bine, sunt sute. Dacă vrei, pot să menționez câteva. Aveți, de exemplu, 2 Samuel 10:18 o descriere a unui război purtat de David spunând că el a ucis 7000 de oameni și că a ucis de asemenea 40000 de călăreți.

În I Cronici 19 se menționează același episod care spune că a ucis 70000 de bărbați, iar cei 40000 de oameni nu erau călare, erau pe jos.

Ideea este că diferența dintre infanterist și călăreț nu este una fundamentală.

Cum a murit Iuda?

Matei 27: 5 spune că Iuda Iscarioteanul, când a murit, s-a spânzurat. Faptele 1 spune că a sărit de pe o stâncă cu capul înainte. Dacă studiezi Logica, foarte curând vei avea un curs ceea ce ei numesc „fraza indecisă” sau „fraze fără sens” sau declarații care nu pot fi decise deoarece nu există niciun fals contextual. Unul dintre exemplele clasice situate este ceva numit paradoxul Effeminates.

Acest om a fost cretan și a spus că „Cretanii mint întotdeauna”. A fost acea declarație adevărată sau falsă? Dacă el era cretan și afirma că cretanii mint întotdeauna, atunci el minte? Dacă nu minte atunci el spune adevărul, atunci cretanii nu mint întotdeauna! Vedeți că nu poate fi adevărat și nu poate fi fals, declarația se întoarce la ea însuși. Este ca și cum ai spune: „Ce-ți spun acum este o minciună”, crezi sau nu? Această declarație nu are conținut real. Nu poate fi adevărată și nu poate fi falsă. Dacă este adevărată, este întotdeauna falsă. Dacă este falsă, este adevărată.

În Biblie la Tit 1:12 scriitorul este Pavel și el vorbește despre Cretani. El spune că unul dintre proprii lor oameni – un profet – a spus: „Cretanii mint întotdeauna” și el spune că ceea ce spune acest om este adevărat.

Este o mică greșeală, dar ideea este că este o greșeală umană, nu o găsiți dacă examinați cu atenție adevăratul conținut al acestei declarații. Nu poate fi o afirmație adevărată.

Cine este autorul?

Acum mă întorc la Coran. După cum am menționat, narațiunea se face la persoana întâi iar naratorul este însuși Allah (Dumnezeu). Cartea pretinde pe tot parcursul că este cuvântul lui Dumnezeu. Se auto-numește de 70 de ori ca și Coran. Vorbește despre conținutul său propriu. Are auto-referință.

Coranul afirmă în prima Sură după Al-Fatiha că: „Aceasta este cartea, nu există nici o îndoială în ea, este o îndrumare pentru cei care sunt conștienți de Dumnezeu…” și așa mai departe. Începe în felul acesta și continuă la fel subliniind acest lucru.

Există o declarație uimitoare în Coran atunci când ajungeți la a patra Surah, ayah 82, care spune celor care spun că Coranul este altceva decât cuvântul lui Dumnezeu. Îi provoacă spunând: „Oare nu cugetă ei la Coran? Dacă ar fi el de la altcineva decât de la Allah, ar găsi în el multe nepotriviri!”.

Unii dintre voi sunteți studenți, ați îndrăzni după ce terminați o lucrare de cercetare să o înmânați profesorului vostru și să adăugați o notă: „Nu veți găsi nicio greșală!” Ați îndrăzni să vă provocați profesorul în acest mod? Ei bine, Coranul face asta. El spune: Dacă într-adevăr crezi că știi de unde a venit, atunci începe să cauți greșeli, pentru că nu vei găsi nimic.

Un alt lucru interesant pe care îl are Coranul este că îi citează pe toți criticii. Nu a existat niciodată – în sute de ani – vreo sugestie cu privire la locul în care a apărut acea carte, iar Coranul să nu fi menționat deja acea obiecție și să răspundă obiecției respective. De multe ori veți găsi o ayah spunând ceva de genul: Ei spun așa și așa și așa, răspunde-le așa și așa și așa. În fiecare caz, există un răspuns. Mai mult decât atât, Coranul susține că dovada originii sale este în sine însuși și că dacă vei citi această carte, vei fi convins.

Diferența de autoritate

Diferența dintre creștinism și Islam se reduce la o diferență de autoritate și la un apel la autoritate. Creștinul vrea să apeleze la Biblie și musulmanul vrea să apeleze la Coran. Nu puteți să vă opriți spunând: acest lucru este adevărat deoarece cartea mea spune că este, și altcineva ar spune că altceva este adevărat căci cartea mea spune altfel. Nu vă puteți opri în acel moment, iar Coranul nu se oprește acolo. Creștinii pot indica anumite cuvinte pe care le-a spus Isus indicând că acest lucru demonstrează punctul meu de vedere.

Dar musulmanul nu-și deschide pur și simplu cartea și spune: Nu, Coranul nu spune asta, deoarece Coranul nu doar neagă ceva ce spune Biblia și spune altceva. Coranul ia forma unei respingeri, este o îndrumare după cum spune începutul său (Huda lil mutakeen).

Deci, pentru fiecare sugestie pe care creștinul o poate spune: Biblia mea spune așa și așa, Coranul nu va spune pur și simplu: Nu este adevărat. El va spune: Dacă spun cutare și cutare, atunci întreabă-i cutare și cutare. Aveți, de exemplu, versetul care îl compară pe Isus cu Adam. Există oameni care spun că Isus trebuie să fi fost Dumnezeu (Fiul lui Dumnezeu) pentru că nu avea nici un tată. Era o femeie care era mama lui, dar nu era tată uman. Dumnezeu a fost cel care i-a dat viață, așa că trebuie să fi fost fiul lui Dumnezeu.

Coranul îi amintește creștinului într-o scurtă propoziție în ceea ce privește Adam – cine a fost tatăl său? – și de fapt cine a fost mama sa? Nu avea nici tată și nici mamă. Ce era el atunci? Adam a fost asemenea lui Isus, ei nu au fost nimic și apoi au devenit ceva; amândoi l-au adorat pe Dumnezeu.

Coranul invită – nu cere

Coranul nu cere credință – el invită la credință și aceasta este o diferență fundamentală. Nu este trimis simplu ca: aceasta este ceea ce trebuie să crezi ci pe parcursul Coranului sunt întotdeauna afirmații ca: Te-ai gândit, omule, la cutare și cutare? Ai considerat cutare și cutare? Este întotdeauna o invitație să vezi dovezile; acum ce crezi?

Pledoaria specială a Bibliei

Citarea Bibliei ia adesea forma a ceea ce este numit în Argumentare: Pledoaria Specială. Pledoaria Specială este atunci când implicațiile nu sunt consecvente. Când luați ceva și spuneți: Ei bine, asta trebuie să însemne acest lucru, dar nu folosiți același argument pentru a-l aplica la altceva.

Pentru a da un exemplu, am văzut în publicații de mai multe ori, afirmând că Isus trebuie să fi fost Dumnezeu pentru că a făcut minuni. Pe de altă parte, știm foarte bine că nu există niciun miracol vreodată făcut de Isus, care să nu fie înregistrat nici în Vechiul Testament de alți profeți.

L-ați avut, printre altele, și pe Ilie, despre care se spune că a vindecat lepră, a readus bătrânul la viață și a înmulțit pâinea pentru ca oamenii să mănânce – trei dintre cele mai preferate miracole citate despre Isus. Dacă minunile făcute de Isus au dovedit că el ar fi Dumnezeu, de ce nu dovedesc că Ilie era Dumnezeu? Aceasta este o pledoarie specială, dacă înțelegi ce vreau să spun.

Implicațiile nu sunt consecvente. Dacă aceasta implică faptul atunci, în acel caz, trebuie să presupunem același lucru. Există unii care ar spune că Isus este Dumnezeu pentru că a fost luat în ceruri. Dar Biblia spune că Ilie nu a murit ci a fost înălțat în cer de Dumnezeu. Cine știe dacă este adevărat sau nu. Ideea este că dacă Isus a fost înălțat la cer demonstrează că este Dumnezeu, de ce nu dovedește că Ilie a fost Dumnezeu? I s-a întâmplat același lucru.

Părți clare și părți neclare ale Biblei

I-am scris odată unui bărbat care a scris o carte despre Creștinism și am avut câteva obiecții pe care vi le menționez acum. Răspunsul lui a fost că îmi fac lucrurile dificile deoarece există porțiuni din Biblie care sunt limpezi și porțiuni care sunt dificile, iar eu căutam porțiunile dificile în locul celor clare.

Problema este că acesta este un exercițiu de auto-înșelătorie – de ce unele părți sunt clare și unele părți dificile? Este pentru că cineva a decis ce înseamnă în mod clar acest lucru, ceea ce face acest lucru foarte dificil.

Pentru a vă da un exemplu, Ioan Capitolul 14, un anumit om i-a spus lui Isus: „Arată-ne pe Dumnezeu” și Isus i-a spus: „Dacă m-ai văzut, L-ai văzut pe Dumnezeu.” Fără ca creștinul să citească mai departe ar spune: Vedeți, Isus a pretins că este Dumnezeu, a spus dacă l-ați văzut pe el L-ați văzut pe Dumnezeu.

Dacă este clar ca lumina zilei atunci aveți o parte dificilă atunci când vă întoarceți doar câteva pagini la capitolul 5 când un alt om a venit la Isus și i-a spus să le arate pe Dumnezeu și Isus a spus că nu l-au văzut niciodată pe Dumnezeu și nu I-au auzit niciodată vocea.

Acum, ce a vrut să spună acolo dacă, cu cealaltă ocazie, a vrut să spună că este Dumnezeu? Evident, ați avut probleme dificile prin a decide ce a însemnat primul. Dacă citiți mai departe în capitolul 14, veți vedea ce a continuat să spună. El spunea că vor putea să-l vadă aproape pe Dumnezeu prin lucrările efectuate de Isus.

Biblia nu susține că Isus a pretins a fi fiul lui Dumnezeu

Este adevărat, cuvintele „fiul al lui Dumnezeu” nu se găsesc pe buzele lui Isus niciunde în primele capitole ale Evangheliei, el s-a numit întotdeauna Fiul Omului. Și este o formă curioasă de raționament pe care am văzut-o atât de des încât este stabilit din Biblie că el a pretins că este Dumnezeu pentru că – uitați-vă cum au reacționat evreii. Ei vor spune, de exemplu, că a spus așa și așa, iar evreii l-au acuzat de blasfemie, a pretins că este Dumnezeu și au încercat să-l ucidă.

Deci, ei susțin că el a pretins că este Dumnezeu, pentru că privește! – evreii au încercat să-l omoare. Au spus că este ceea ce pretindea el. Dar lucrurile interesante sunt că toate dovezile se bazează apoi pe faptul că o persoană spune: Eu credeam că Isus a fost fiul lui Dumnezeu, deoarece evreii care l-au ucis au spus că aceasta este ceea ce obișnuia să spună! Vrăjmașii lui au spus asta, așa că trebuie să fi spus asta, aceasta este concluzia.

În altă parte, avem cuvintele lui Isus spunând că va păstra legea, Legea lui Moise și avem afirmația din Biblie, de ce l-au ucis iudeii? Pentru că el a încălcat legea lui Moise. Evident, evreii l-au înțeles greșit. Dacă a promis că va păstra legea, iar ei l-au ucis pentru că a încălcat legea, fie că l-au înțeles greșit, fie au mințit în legătură cu el (pace fie asupra lui).

Scriitori ai Bibliei – în afara contextului

Când vorbesc despre Biblie și citez diferite versete aici și acolo, sunt adesea acuzat că pun lucrurile în afara contextului, am luat o anumită parte dintr-un loc și i-am dat un alt sens. Nu vreau să răspund la acuzații ca atare, dar să nu uităm că oamenii care au scris porțiuni din Biblie au fost în primul rând vinovați de același lucru.

Poate că unii dintre acei scriitori – au crezut un anumit lucru și, pentru a dovedi că este citat din scripturile lor – Vechiul Testament, scrierile ebraice – au citat din afara contextului pentru a-și dovedi punctul de vedere. Există exemple de astfel de lucruri. În Matei 2 se spune că un rege vroia să-l ucidă pe tânărul copil Isus, așa că împreună cu familia sa a plecat în Egipt și au rămas acolo până când regele a murit și apoi s-au întors.

Când scriitorul lui Matei – oricine ar fi fost, deoarece numele Matei nu apare în Evanghelia lui Matei – a descris acest eveniment spunând că s-a întors din Egipt a spus: „Aceasta s-a întâmplat pentru a împlini o profeție” citându-l pe Osea, capitolul 11:

„Din Egipt mi-am chemat fiul.” El susține că dacă Isus a plecat în Egipt și apoi s-a întors și avem acest text în scripturile ebraice: „Din Egipt mi-am chemat fiul.”, Isus trebuie să fi fost fiul lui Dumnezeu. Dacă verificați ceea ce el a citat, Osea 11:1, veți dedea că el a citat a doua parte a unei propoziții complete, propoziția completă spune: „Când Israel a fost tânăr l-am iubit și din Egipt mi-am chemat fiul.” Israel, ca popor, a fost considerat fiul lui Dumnezeu. Lui Moise i s-a spus să meargă la Faraon și să-i spună: „Dacă te atingi de acel popor, îmi atingi fiul.” El l-a atenționat pe Faraon: „nu te atinge de acel popor”, numind acea națiune: „fiul lui Dumnezeu”.

Acesta este singurul lucru despre care se vorbește în Osea 11:1. „Din Egipt mii-am chemat fiul” se poate referi doar la poporul lui Israel. Am menționat același lucru cu câteva luni în urmă la o dezbatere iar o doamnă tânără a argumentat spunând că Israel este un nume simbolic pentru Isus.

Vă va fi greu să găsiți acest lucru deoarece nu este menționat niciunde în Biblie. Puteți să căutați în cuprinsul Bibliei unde este menționat numele „Israel” și veți observa că oriunde veți găsi acest nume nu îl veți putea asocia cu numele „Isus”. Nu contează. Să presupunem că este adevărat, să citim versetul următor: „și apoi a continuat să-l adore pe Bal”. Israeliții erau vinovați de acest lucru, deseori întorcându-se la adorarea idolilor.

Dacă acel „Israel” înseamnă cu adevărat Isus și înseamnă că Isus este fiul lui Dumnezeu care a ieșit din Egipt, trebuie să însemne și că Isus din când în când se obișnuia să se închine acelui idol Bal. Trebuie să fii consecvent și să urmezi ceea ce spune. Ideea este că acela care a scris Matei și Capitolul 2 încerca să dovedească un punct citând ceva din afara contextului, și l-a schimbat, pentru că dacă îl urmăriți, nu poate fi așa.

Coranul are dovezi interne

Acum mă pot întoarce la revendicarea pe care Coranul o face, și anume că are dovada internă a originii sale. Există multe moduri în care puteți să vă uitați la acest lucru. Ca un exemplu, dacă voi identifica pe cineva aici și voi spune: Știi, îl cunosc pe tatăl tău – se va îndoi că nu m-a văzut niciodată cu tatăl său. El ar spune, cum araăa el, este el înalt sau scund, poartă ochelari? Și așa mai departe, și dacă îi dau răspunsurile corecte destul de repede, el se va convinge: „Da, l-ați întâlnit”. Dacă aplicați același tip de gândire atunci când citiți Coranul, iată o carte care spune că a venit de la cel care a fost acolo când a început universul. Deci, ar trebui să-l întrebi pe cel de-al doilea: Spune-mi ceva care dovedește asta. Spune-mi ceva care îmi arată că trebuie să fi fost acolo când universul începea.

Veți găsi în două ayah (versete) diferite afirmația că toată creația a început dintr-un singur punct și din acest punct se extinde. În 1978 au acordat premiul Nobil celor două persoane care au dovedit că așa au stat lucrurile. Este originea big bang a universului.

Acesta a fost determinat de receptoarele mari de radio pe care le au pentru companiile de telefonie care erau suficient de sensibile pentru a ridica transmisiile de la sateliți și a continuat să găsească zgomot de fond pe care nu l-au putut contabiliza. Până când singura explicație a ajuns să fie, este energia rămasă de la explozia originală care se potrivește exact așa cum ar fi fost prevăzută de calculul matematic a ceea ce ar fi acest lucru dacă universul ar fi început dintr-un singur punct și ar exploda în afară.

Așa au confirmat acest lucru în 1978. Cu câteva secole înainte de aceasta, Coranul a spus că la început cerul și pământul au fost o singură bucată și s-au despărțit și în alt ayah Coranul ne spune: „Iar cerul l-am înălțat cu puterea Noastrã și Noi îl lărgim.” [Nobilul Coran 51:47]

Coranul are precizie exactă

Permiteți-mi să vă spun despre o investigație personală, mi-am dat seama că există mai multe lucruri pe care le puteți găsi în Coran, care fac dovada originii sale – dovezi interne. Dacă Coranul este dictat de un individ perfect; dacă provine de la Dumnezeu, atunci nu ar trebui să existe niciun spațiu pierdut, ar trebui să fie foarte semnificativ.

Nu ar trebui să existe ceva de care nu avem nevoie și îl putem înlătura și nu ar trebui să lipsească nimic. Tot ce există acolo ar trebui cu adevărat să fie acolo cu un anumit scop. Și mi-am amintit de ayah menționat mai devreme despre asemănarea dintre Adam și Isus. Este o ecuație care folosește cuvântul arab „mithel” arătând că Isus este egal cu Adam.

Dacă veți căuta în indexul Coranului veți găsi numele Isa (Isus) de 25 de ori la fel ca și numele lui Adam. Ei sunt egali, prin referințe diferite, dar fiecare de 25 de ori. Există 8 ayah diferite în Coran în care este folosit acest cuvânt „mithel” pentru a arăta că ceva este egal cu altceva. În fiecare caz dacă analizăm fiecare parte a acestuia, indiferent de cuvântul folosit dacă îl vom căuta în index și va fi menționat de exemplu de 110 ori, celălat cuvânt despre care se spune că este egal va apărea tot de 110 ori.

Dacă încerci să scrii o carte în acest fel ai nevoie de un proiect de coordonare. Oriunde ai menționa că, ceva este egal cu altceva trebuie să verifici indexul, sistemul de introducere, cardurile IBM sau orice altceva pentru a te asigura că ambele cuvinte au fost folosite de același număr de ori. Aceasta este ceea ce veți găsi în Coran.

Coranul oferă motive

Lucrul despre care vorbesc se bazează pe ceva numit în Logică: Utilizarea și menționarea unui cuvânt. Când folosiți un cuvânt, utilizați semnificația acestuia. Când menționezi un cuvânt, vorbești despre simbol fără semnificație.

De exemplu, dacă spun că Toronto este un oraș mare – am folosit cuvântul Toronto, când am vrut să spun acest loc Toronto este un oraș mare. Dar dacă vă spun că Toronto are 7 litere, nu vorbesc despre acest loc Toronto, vorbesc despre acest cuvânt – Toronto. Deci, revelația este mai presus de raționament, dar nu este deasupra rațiunii.

Aceasta înseamnă că nu vom putea să găsim în Coran ceva care nu este rezonabil, dar putem găsi ceva de care nu ne-am fi dat seama niciodată noi înșine.

Cuvânt Unic se referă la el însuși în Coran

Autorul acestei fraze a spus că dacă această carte a venit de la cineva în afară de Dumnezeu, atunci veți găsi în ea multe Ikhtalafan (inconsecvențe). Cuvântul Ikhtilaf se găsește de multe ori în Coran. Dar cuvântul Ikhtalafan este găsit doar o dată în Coran. Deci nu există multe Ikhtilafan în Coran, există doar unul – unde este menționată propoziția. Deci, vedeți cum sunt aranjate lucrurile perfect.

A fost sugerată omenirii: Găsiți o greșeală. Omul nu a găsit nici o greșeală și el este foarte inteligent, deoarece această propoziție ar putea însemna și: Găsiți multe Ikhtalafan și astfel se duce rapid la index pentru a vedea dacă poate găsi multe dintre ele și există doar una … Îmi pare rău persoană inteligentă.

Scripturile anterioare și Coranul – inițial ambele de la Allah

Concluzie: Atât Scripturile anterioare cât și Coranul au fost trimise de către Allah Atotputernicul, prin îngerul Gavriil, profeților Sai (pacea fie asupra lor). Cu toate acestea, atunci când vine următorul pas (acela al ființelor umane, care îl transmit în mod fidel celorlalți și generațiilor viitoare), aflăm că Allah nu și-a păstrat decât ultima și cea din urmă revelație pentru toate timpurile. Și cu siguranță nu a avut nevoie de oamenii să facă asta.

Respectul pentru Cărțile Sfinte

Musulmanii ar trebui să respecte Biblia deoarece ea conține încă unele dintre învățăturile originale ale lui Allah. Însă nu este nevoie să mergeți la ore de Biblie sau să cumpărați Biblia și să o citiți pentru a încerca să aflați ce scop aveți aici în această viață. Coranul clarifică faptul că Allah a făcut într-adevăr perfecțiunea „modului nostru de viață” pentru noi și ne-a conferit favoarea Lui și ne-a ales să ne supunem în Islam.

Dorim să sugerăm nemusulmanilor să ia în considerare obținerea unui Coran și apoi să cerceteze singuri ce este cu adevărat Coranul și ce ar putea însemna pentru ei în viața lor.

O ultimă observație a lui Yusuf Estes:

Aș dori să spun că, după ani de studiu al Bibliei și apoi de învățare a limbii arabe pentru a citi Coranul așa cum a fost inițial recitat lui Muhammad ﷺ de către îngerul Gavriil, am ajuns la o concluzie uimitoare.

Mi se pare că Biblia și Coranul sunt, cu siguranță, din exact aceeași sursă și sunt complementare, într-un mod foarte frumos. De fapt, se pare că Biblia nu contrazice Coranul, cu excepția acelorași locuri în care Biblia se contrazice pe sine.

Incarca mai multe articole pe aceeasi tema
Comentariile sunt inchise.

Citeste si

Coranul – Sursa călăuzirii

Manifestarea finală a harului lui Dumnezeu pentru om, înțelepciunea supremă și frumusețea …