Home Principale Allah Dumnezeu Conceptul de Dumnezeu în Islam

Conceptul de Dumnezeu în Islam

Conceptul de Dumnezeu în Islam

Musulmanii cred într-un Dumnezeu Unic

Fiecare limbă conține unul sau mai mulți termeni care se referă la un zeu suprem și câteodată la divinități mai mici. Acesta nu este și cazul cuvântului “Allah”. Allah este numele propriu al Singurului Dumnezeu Adevarat. Nimeni și nimic altceva nu poate fi numit Allah. Acest termen nu are plural și nici gen, ceea ce ne arată exclusivitatea Sa în comparație cu cuvântul “Dumnezeu” (Zeu), care poate avea plural “Dumnezei” (Zei) sau poate fi folosit la genul feminin “Zeiță”. Este interesant de observat că Allah este numele propriu al lui Dumnezeu și în aramaică, limba vorbită de Iisus (Pacea fie asupra sa). Cuvântul Allah refectă conceptul unic pe care Islamul îl asociază lui Dumnezeu.

Pentru musulmani, Allah este Cel Atotputernic, Creatorul și Susținătorul Universului, El nu are pe nimeni egal și nimic nu se aseamănă Lui. Profetul Muhammad (Pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a fost întrebat de către companioni săi despre Allah. Răspunsul a venit de la Dumnezeu Însuși, în forma unui scurt capitol din Coran, care este considerat esența unicității lui Dumnezeu sau motto-ul monoteismului:

Spune: “El este Allah, Cel Unic! ~ Allah este Stăpânul! ~ El nu zămislește și nu este născut ~ Și El nu are pe nimeni egal!” [Nobilul Coran, 112:1-4]

Unii dintre nemusulmani susțin că în Islam conceptul de Dumnezeu este acela al unui Dumnezeu aspru și crud, care poruncește supunerea totală și care nu ar fi nici iubitor, și nici blând. Nimic nu poate fi mai departe de adevăr decât această afirmație. Pentru a combate aceasta, este suficient de știut faptul că, în afara unuia singur dintre cele 114 capitole ale Nobilului Coran, toate celelalte încep cu versetul: “În numele lui Allah Cel Milostiv, Îndurãtor”. De asemenea, într-una dintre relatările despre Profet ﷺ acesta afirmă:

“Dumnezeu este mai blând și mai iubitor decât o mamă față de copilul ei.”

Pe lângă faptul că El este Milostiv, El este și Drept. De aceea, răufăcătorii și păcătoșii trebuie să aibă partea lor de pedeapsă, iar cei evlavioși recompensa lor, după cuviință. De fapt, atributul de Cel Milostiv al lui Dumnezeu se manifestă pe deplin prin caracteristica Sa intrinsecă de a fi Drept. Oamenii care suferă de-a lungul vieții lor de dragul Lui și oamenii care îi asupresc și îi exploatează pe ceilalți toată viața lor nu se cuvine să fie tratați în mod similar de către Dumnezeu. A aștepta ca ei să primească un tratament similar ar duce la anularea credinței în judecata din Viața de Apoi și, prin urmare, la ignorarea tuturor îndemnurilor de a duce o viață morală și dreaptă în această lume.

Islamul interzice caracterizarea lui Dumnezeu prin orice asemănare umană sau descrierea Lui ca făcând favoruri doar anumitor națiuni sau indivizi în funcție de averea, puterea sau rasa lor. El a creat oamenii egali. Ei se pot distinge între ei și pot câștiga binecuvântările Sale, numai prin virtute și evlavie.

Înțelegerea adevăratei naturi a lui Dumnezeu

Idei asemenea acelora că Dumnezeu s-ar fi odihnit în cea de-a șaptea zi a creației, că s-ar fi luptat cu unul dintre soldații Lui, că ar fi uneltit împotriva omenirii, că ar fi încarnat în fiecare ființă umană sunt considerate, din punct de vedere islamic, blasfemii. Folosirea exclusivă a cuvântului “Allah” ca nume propriu al lui Dumnezeu este o dovadă a accentului deosebit pe care islamul îl pune pe puritatea credinței în Dumnezeu. Această credință în Unicitatea lui Dumnezeu este esența mesajului tuturor profeților trimiși de Dumnezeu. De aceea, islamul consideră asocierea cu Dumnezeu a oricărei alte divinități sau personalități ca fiind un păcat major, pe care Dumnezeu nu-l va ierta celui care a murit fără să se căiască.

Creatorul trebuie să aibă o natură diferită de cea a creațiilor Sale, pentru că, dacă El ar avea aceeași natură cu acestea, El ar deveni limitat temporal și ar avea, astfel, nevoie de altcineva care sa îl creeze. De aici rezultă că nimic nu este asemenea Lui. Asadar, dacă cel care creează nu este limitat temporal și nici efemer, El nu poate fi altfel decat etern.

Însă, dacă el este etern, atunci nimic nu poate sta la originea sa, și dacă nu există nimic care să îl fi făcut să existe, atunci nimic din afara Lui nu poate să-i întrețină existența, ceea ce înseamnă că El își este Atotsuficient Sieși. Astfel, dacă continuitatea existenței Sale nu depinde de nimeni și nimic, atunci această existență nu poate avea sfârșit.
Așadar, Creatorul este Etern:

“El este Întâiul și Cel de pe urmă, Cel de deasupra tuturor și Cel ascuns și El este a toate Știutor [Al-Awwal, Al-Aakher, Az-Zaher, Al-Baten].” [Nobilul Coran, 57:3]

El își este Atotsuficient Sieși sau, folosind un termen coranic, El este Al-Qayyum.

Creatorul nu creează doar de dragul de a crea. El menține în viață sau curmă existența creațiilor Sale, El fiind, de fapt, cauza primară a tot ceea ce li se petrece acestora.

“Allah este Creatorul tuturor lucrurilor și El este peste toate Chezaș! El are cheile cerurilor și ale pământului, iar aceia care nu cred în versetele lui Allah, aceia vor fi cei care pierd.” [Nobilul Coran, 39:62-63]

“Și nu este viețuitoare pe pământ a cărei hrană să nu fie în grija lui Allah. El știe locul ei de sălaș și locul în care ea va muri. Totul este într-o Carte deslușită.” [Nobilul Coran, 11:6]

Atributele lui Dumnezeu

Dacă Creatorul este Etern și Veșnic, atunci și atributele Sale trebuie să fie eterne și veșnice. El nu va pierde, astfel, niciunul dintre atributele Sale, și nici nu va dobândi altele noi. Și dacă așa stau lucrurile, atunci atributele Sale sunt absolute. Așadar, este posibil oare să existe mai mult de un Creator cu aceleași atribute absolute? Ar putea exista, spre exemplu, doi Creatori cu aceeași putere absolută? Un singur moment de gândire ne va demonstra ca acest lucru nu este plauzibil. Coranul rezumă acest argument în următoarele versete:

“Allah nu și-a luat niciun copil și nu este nicio divinitate alături de El. ~ [Dacã ar fi fost mai multe divinități, fiecare divinitate s-ar fi dus împreună cu ceea ce a creat și unii dintre ei ar fi încercat sã fie deasupra celorlalți.] ~ Mărire lui Allah care este mai presus de tot ceea ce vorbesc ei”. [Nobilul Coran, 23:91]

Unicitatea lui Dumnezeu

Coranul ne reamintește de falsitatea tuturor așa-zișilor zei. Cei care adoră obiectele pe care omul le-a făcut cu mâna sa sunt întrebați:

“Vă închinați voi la ceea ce ciopliți? ~ În vreme ce Allah v-a creat pe voi, precum și ceea ce faceți voi.” [Nobilul Coran, 37:95-96]

“Și v-ați luat voi în afară de El ocrotitori care nu au nici pentru ei înșiși folos și nici [apărare de] rău?” [Nobilul Coran, 13:16]

Pentru cei care adoră corpurile cerești este menționată povestea lui Avraam:

Când noaptea l-a acoperit, a văzut el o planetă și a zis: “Acesta este Domnul meu!” și când ea a asfințit, a zis el: “Eu nu-i iubesc pe cei care apun!” ~ Și când a văzut el Luna răsărind, a zis: “Acesta este Domnul meu!”. Dar când a apus, a zis el: “Dacă Domnul meu nu mă călăuzește, voi fi din neamul celor rătăciți!” ~ Și când a zãrit el Soarele răsărind, a zis: “Acesta este Domnul meu! Acesta este mai mare!” Apoi, când a asfințit, a zis el: “O, neam al meu! Eu sunt nevinovat pentru tot ceea ce voi Îi asociați [lui Allah]! ~ Ci eu îmi îndrept fața cu credințã doar către Cel care a creat cerurile și pământul; și niciodată nu voi mai fi dintre cei care-I fac Lui asociați!” [Nobilul Coran, 6:76-79]

Atitudinea credincioșilor

Pentru a fi musulman (adică “supus al lui Dumnezeu”) trebuie să crezi în Unicitatea lui Dumnezeu, în sensul că El este Unicul Creator, Salvator, Cel Care asigură toate cele necesare traiului, și așa mai departe. Această credință, însă, denumită Tauhid Ar-Rububiyyah, nu este suficientă. Mulți dintre idolatri știau și credeau că doar o divinitate supremă ar putea face toate acestea. Pentru a împlini, însă, credința în Tauhid Ar-Rububiyyah, acesteia trebuie să i se alăture Tauhid Al-Uluhiyyah, care presupune că omul recunoaște și acceptă faptul că numai Dumnezeu, Unicul, este Cel îndreptățit întru a fi adorat și, prin urmare, se oprește de la adorarea a orice altceva, lucru sau ființă.

Ajungând la acest nivel de cunoaștere a Unicului Dumnezeu Adevarat, omul ar trebui să creadă constant în Acesta și să nu accepte nimic care l-ar putea face să respingă adevărul. Odată ce credința adevărată a pătruns în inima unei persoane, aceasta se va reflecta și în exterior, în comportamentul ei. Profetul ﷺ a spus:

“Credința este acel lucru care este statornic în inimă și este dovedit prin fapte.” [Bukhari]

Una dintre extraordinarele consecințe ale credinței este sentimentul de recunoștință față de Dumnezeu, despre care, de altfel, se poate spune că ar fi esența Ibad-ei (a adorării). Sentimentul de recunoștință este atât de important încât, oricine neagă Adevărul este considerat a fi Kafir (adica “o persoană nerecunoscătoare”). Dreptcredinciosul îl iubește pe Dumnezeu și îi este recunoscător Lui pentru toate binecuvântările pe care le-a revărsat asupra sa. El este conștient de faptul că toate faptele sale bune la un loc sunt departe de a putea egala binefacerile divine primite și de aceea el este întotdeauna dornic sa îi facă pe plac lui Dumnezeu. El îl pomenește adesea pe Dumnezeu. Coranul încurajează acest sentiment de recunoștință prin repetarea frecventă a atributelor lui Dumnezeu.

“Allah! Nu există divinitate afară de El, Cel Viu, Veșnicul [Al-Qayyum]! Nici ațipirea, nici somnul nu-L cuprind! Ale Lui sunt cele din ceruri și de pre pământ! Cine este acela care ar putea mijloci la El fără de îngăduința Lui? El le știe pe cele din fața lor și pe cele din urma lor. Și ei nu pricep nimic din știința Sa în afară de ceea ce El voiește. Tronul Lui se întinde peste ceruri și peste pământ și nu-I este grea păzirea lor. El este Preaînaltul, Mărețul [Al-Aliyy, Al’Azim]!” [Nobilul Coran, 2:255]

Load More Related Articles
Comments are closed.

Check Also

Fiecare om este un rob – Uite cum

Ești rob? Da! Fiecare om este un rob. Dar întrebarea este: față de cine sau de ce? Ești un…