Home Intrebari Jihad versus terorism Ce spune Islamul despre a fi forțat să te convertești?

Ce spune Islamul despre a fi forțat să te convertești?

Ce spune Islamul despre a fi forțat să te convertești

Ucideri? Terorism? Convertit forțat? Răspândit cu sabia?

„Omorâți-i unde îi prindeți…” [Nobilul Coran 2:191]

„Nu este silire la credință!” [Nobilul Coran 2:256]

Un adevăr de bază și fundamental stabilit de textul sfânt al Islamului (Coranul și Hadisurile) este acela că: Nimeni nu poate fi forțat să accepte Islamul.

Este datoria și obligația musulmanilor să arate dovezile și validitatea Islamului pentru ca adevărul să poată fi distins de minciună. Musulmanii trebuie să prezinte adevărul și dovezile Islamului și apoi să le permită celor din jur libertatea de a alege sau respinge probele.

Odată ce acest lucru este făcut, oricine dorește sa accepte Islamul poate să o facă și oricine dorește să continue în alt mod poate face acest lucru.

Nimeni nu trebuie să fie amenințat, forțat sau rănit în vreun fel pentru că a ales să nu accepte Islamul.

Tuturor le sunt oferite următoarele trei opțiuni când legea Islamică este în vigoare (într-o țară musulmană unde se aplică legea Islamică):

  • Să accepte că există numai o singură divinitate care merită să fie adorată și să se supună poruncilor sale (i.e.: să fie musulman)
  • Să refuze să accepte Islamul dar sa fie de acord sa trăiască împreună în pace fără a duce război
  • sau a submina
  • sau a se opune autorităților.
  • Lupta.

Există două surse principale ca dovezi pentru musulmani. Acestea sunt:

  • Nobilul Coran – considerat de musulmani ca fiind discursul absolut al lui Allah
  • Atotputernicul. (Rădăcina cuvântului Coran este „Qara’a” care înseamnă a recita. Coran literalmente înseamnă acela care este recitat.)
  • Hadisurile – Învățăturile Profetului Muhammad (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa .(Hadis în arabă înseamnă relatare sau narațiune). Hadisurile au fost colectate și autentificate într-o colecție de cărți numită Sahih de către Imam Bukhari și Imam Muslim
  • clasificate
  • conservate și memorate de peste 1400 de ani
  • toate în limba arabă.

Profetul Muhammad ﷺ ne-a înștiințat că Allah a spus:

„El și-a interzis Sieși asuprirea și le-a interzis credincioșilor să asuprească.”

Profetul Muhammad ﷺ a mai spus:

„Ajută-l pe fratele tău în fața opresiunii, fie că el este cel asuprit sau că este cel care asuprește.” Când a fost întrebat cum poate cineva să își ajute fratele când acesta este asupritorul, el a răspuns: „Oprindu-l.”

El ﷺ a mai spus:

„Cel care nu arată milă, aceluia nu i se va arăta milă în Ziua Judecății.”

Notă: Este interzis (și imposibil în conformitate cu înțelesul cuvântului Islam) să obligăm pe cineva sa accepte Islamul forțat.

Să consultăm înțelesul detaliat al cuvintelor Islam, Jihad și Qital înainte de a continua:

Islam – rădăcina cuvântului Islam este „Salama” (silm) – a te supune în mod pașnic, să te predai, să asculți, pace. Islam literalmente înseamnă – dorința activă de a te supune, de a asculta, cu sinceritate față de dorința lui Allah, în pace totală.

Înțelegerea semnificației cuvântului Islam în sine arată clar că nu există vreo modalitate prin care să poți fi forțat de cineva să faci un lucru ce trebuie împlinit din proprie voință. Dacă cineva ar fi forțat să accepte Islamul, atunci nu ar fi Islam pentru că o condiție a Islamului este ca el sa fie adoptat din propria voință și în pace. Forțarea oamenilor la acceptarea Islamului este ilogică și cu siguranță neacceptată, atât din punct de vedere conceptual cât și în practică.

Jihad și Qital

Reține, cuvântul cel mai folosit în Coran cu privire la lupte, confruntări militare și războaie nu este Jihad ci Qital.

Semnificația cuvântului „Jihad” vine de la rădăcina „Jahada” care înseamnă a te strădui, a face eforturi mari pentru a ajunge la o concluzie, în ceea ce privește sensul și interpretarea legii islamice (Ijtihad), să te străduiești ca și în încercarea de a îndeplini o sarcină monumentală (jahid); Jihad literalmente înseamnă să te străduiești să atingi un obiectiv.

Scopul principal al instituției Jihadului. Trebuie să se înțeleagă că Jihad conform Șaria (legea Islamică) a fost instituit de Allah, însuși autorul legii, doar pentru scopul de a ridica, proteja și apăra Deenul (religia, calea Islamului „La ilaha illa Allah” [nu există alt Dumnezeu vrednic de adorare în afară de Allah]).

Qital – Rădăcina acestui cuvânt este „Qatala” care înseamnă luptă și se mai poate găsi și în forma de „Iqtul” care înseamnă ucidere în luptă liberă.

Cuvântul „Jihad” este adeseori asociat cu ceva asemănător „războiului sfânt” unde expediții militare au fost întreprinse de către Cruciați sub ordinul Papei Bisericii Catolice în secolul al XI-lea, al XII-lea și al XIII-lea împotriva poporului Ierusalimului unde au ucis pe oricine și pe toți fără vreo rezervă, indiferent că erau evrei, musulmani și chiar creștini necatolici. A fost vărsat sânge fără a ține seama de viața umană în așa măsura încât a fost relatat că: „Picioarele cailor erau scăldate în sânge.” Cruciații au luat cu ei mari bogății, iar câțiva cavaleri și-au construit propriile mini-regate.

Islamul a interzis astfel de lucruri 500 de ani înainte, odată cu revelația Nobilului Coran când în mod clar li s-a interzis credincioșilor să se angajeze în război împotriva celor care nu luptă împotriva lor.

Alte limite au fost de asemenea impuse, cum ar fi: să nu ucidă pe cineva care nu luptă, să nu ucidă pe cei care slujesc în biserici, să cruțe viața femeilor, copiilor, animalelor și să nu distrugă nici culturile agricole sau infrastructura.

Nobilul Coran a fost primul document de acest tip în istorie care impune limite și restricții în lupta deschisă. Musulmanilor le-a fost interzis să se angajeze în luptă liberă pentru câștig personal, răzbunare sau neînțelegeri între triburi, lucru foarte comun la momentul revelației. Musulmanilor li sa ordonat să nu se angajeze în lupta decât în limite foarte stricte hotărâte de Allah cel Atotputernic.

Inamicii care erau capturați să nu fie torturați sau umiliți de dragul divertismentului, motive personale sau răzbunare. Inamicilor capturați le era oferită aceiași băutură și mâncare ca și musulmanilor, le era dată șansa de a învață despre Islam și de a fi martorii devotamentului umil al musulmanilor față de Dumnezeu cel Atotputernic.

În unele cazuri prizonierilor le era oferită libertatea iar în schimb trebuia să îi învețe pe musulmanii neînvățați să scrie și să citească. Alții acceptau Islamul și erau total acceptați ca cetățeni musulmani în comunitatea credincioșilor.

Toate acestea au fost decretate cu 14 secole înainte de convenția de la Geneva. Printre numeroasele dovezi decisive din Islam pentru a arăta că „Nu există nicio silire la Islam” sunt următoarele:

Allah spune în Nobilul Coran:

„Nu este silire la credință! Răzvedită este deosebirea dintre calea cea dreaptă și rătăcire, iar acela care se leapădă de Taghut și crede în Allah, acela s-a prins de cea mai trainică toartă [Islamul], care nu se sparge niciodată. Și Allah este Cel care Aude totul, Atoateștiutor [Sami’, ‘Alim].” [Nobilul Coran 2:256]

„Și de-ar fi voit Domnul tău, toți cei de pe pământ ar fi crezut laolaltă! Și oare tu îi silești pe oameni ca să fie credincioși?” [Nobilul Coran 10:99]

„Dacă ei se împotrivesc ție, spune-le: „M-am supus în fața lui Allah, eu și cei care m-au urmat!” Și spune celor cărora li s-a dat Scriptura, precum și celor în neștiință: „V-ați supus lui Allah [îmbrățișând Islamul]?” Și dacă s-au supus, sunt bine călăuziți, iar dacă nu voiesc, datoria ta este transmiterea [mesajului] și Allah este Cel care îi Vede Bine pe robii Săi [Al-Basir].” [Nobilul Coran 3:20]

„Trimisului nu-i revine decât să vă vestească [mesajul]…” [Nobilul Coran 5:99]

Este important să notăm faptul că ultimele două versete au fost revelate în Medina. Acest lucru este semnificativ, deoarece arată că hotărârea pe care au dat-o nu se limita doar la faptul că musulmanii se află în Mecca într-o stare de slăbiciune.

Unii oameni poate se întreabă dacă Islamul într-adevăr susține o astfel de abordare, atunci ce este cu toate aceste lucruri pe care le auzim despre Jihad? Cum putem noi să explicăm războiul pe care Profetul Muhammad ﷺ și companionii săi l-au dus împotriva păgânilor din Mecca?

Răspunsul la această întrebare este că Jihad în Legea Islamică poate fi purtat din mai multe motive, dar ca oamenii sa accepte Islamul forțat nu este unul dintre acele motive.

Motivul pentru care Jihadul a fost permis în Islam a fost pentru ca musulmanii să se poată apăra împotriva persecuției și expulzării din propriile lor case.

Allah Preaînaltul spune:

„Li s-a îngăduit [să se apere] acelora care sunt atacați, căci ei sunt nedreptățiți. Iar Allah este în stare să-i ajute ~ Pe aceia care au fost scoși din căminele lor pe nedrept, pentru că ei au zis: „Domnul nostru este Allah!” Și de nu i-ar opri Allah pe oameni, pe unii prin alții, ar fi dărâmate chilii, biserici, temple și moschei în care numele lui Allah este pomenit atât de mult. Allah îi ajută neîndoielnic aceluia care-L ajută pe El. Allah este Tare [și] Puternic [Qawiyy, ‘Aziz].” [Nobilul Coran 22:39-40]

Unii dintre primii învățați menționează că acestea au fost primele verse din Coran cu privire la Jihad, ulterior fiind revelate următoarele versete:

„Luptați pe calea lui Allah împotriva acelora care se luptă cu voi, dar nu începeți voi lupta, căci Allah nu-i iubește pe cei care încep lupte! ~ Omorâți-i unde-i prindeți și alungați-i de acolo de unde v-au alungat! Iar schisma e mai rea decât omorul. Dar nu luptați împotriva lor aproape de Moscheea Al-Haram, doar dacă ei se luptă cu voi în ea. Iar dacă luptă împotriva voastră, omorâți-i, căci aceasta este răsplata celor fără de credință! ~ Dacă, însă, ei contenesc, atunci Allah este Iertător, Îndurător [Ghafur, Rahim]. ~ Luptați-vă cu ei până ce nu va mai fi necredință și credința va fi numai în Allah! Dar dacă ei contenesc, atunci nu mai există vrăjmășie, decât împotriva celor nelegiuiți.” [Nobilul Coran 2:190-193]

Din acest moment scopul Jihadului a fost lărgit de la a fi doar pentru apărare împotriva atacurilor la a fi inclusiv de rezistență față de cei care suprimă credința și le interzic oamenilor libertatea de a-și alege pentru ei propria religie. Acesta a venit mai târziu deoarece este legiferat pentru musulmani, numai atunci când sunt capabili. În momentele de slăbiciune musulmanii pot lupta doar împotriva atacului direct.

Cât despre răspândirea Islamului, acest lucru trebuie să aibă loc pașnic, prin propagarea mesajului verbal sau scris. Nu există loc pentru folosirea armelor pentru ca oamenii să accepte Islamul forțat. Armele pot fi folosite doar pentru cei care persecută și îi împiedică pe alții să își urmeze propriile credințe în materie de religie. Musulmanii nu pot doar să stea și să se uite, în timp ce oamenilor le este interzis dreptul de a crede în Islam in mod forțat și vocile lor sunt zdrobite.

Acesta este sensul cuvintelor lui Allah:

„Luptați-vă cu ei până ce nu va mai fi necredință și credința va fi numai în Allah! Dar dacă ei contenesc, atunci nu mai există vrăjmășie, decât împotriva celor nelegiuiți.” [Nobilul Coran 2:193]

Profetul Muhammad ﷺ a spus în scrisoarea lui către guvernatorul roman Heracle:

„Te invit să accepți Islamul. Dacă accepți Islamul vei găsi siguranță. Dacă accepți Islamul Allah îți va da recompensă dublă. Totuși dacă nu accepți, păcatul va fi doar al tău.” [Sahih Bukhari și Sahih Muslim]

Odată ce oamenii au auzit mesajul fără obstrucție sau împiedicare și dovada a fost stabilită asupra lor atunci datoria musulmanilor este făcută. Cei care vor să creadă sunt liberi să o facă iar cei care nu vor să creadă sunt de asemenea liberi să o facă, nimeni nu este forțat.

Chiar și atunci când musulmanii sunt obligați să lupte și apoi să cucerească teritorii, datoria lor principală este stabilirea legii lui Allah în țară și susținerea dreptății pentru toți cetățenii, musulmani sau nemusulmani. Nu este dreptul lor să constrângă oamenii să accepte Islamul forțat, împotriva voinței lor. Nemusulmanii aflați sub conducerea musulmanilor trebuie sa fie lăsați să rămână la credință lor și trebuie să li se permită să-și practice religia, deși se așteaptă de la ei să respecte legea țării în care locuiesc.

Dacă scopul Jihadului ar fi fost ca oamenii să accepte Islamul forțat atunci Profetul Muhammad ﷺ nu ar fi poruncit niciodată musulmanilor să se abțină de la ostilități dacă dușmanul se domolește. Nu ar fi interzis omorârea femeilor și copiilor. Totuși, asta este exact ce el a făcut.

În timpul unei bătălii Profetul Muhammad ﷺ a văzut un grup de oameni adunați și a trimis un bărbat sa vadă ce se întâmplă, de ce s-au adunat. Omul s-a întors și a spus: „S-au adunat în jurul unei femei ucise.” Așa că Mesagerul lui Allah ﷺ a spus: „Nu trebuia să fie atacată.” Khalid B. Al-Walid conducea armata așa că el ﷺ a trimis la el un om zicând: „Spune-i lui Khalid să nu omoare femei sau muncitori.” [Sunan Abu Dawud]

Observație: Acest lucru nu trebuie interpretat greșit pentru a indica faptul că Profetul Muhammad ﷺ a făcut uciderea femeilor, copiilor, bătrânilor, preoților și altor nevinovați să fie Haram (interzis) doar în acel moment în particular, când de fapt acest lucru a fost mereu Haram (interzis) iar Profetul Muhammad ﷺ doar a reconfirmat ceea ce era deja în vigoare, prin Șaria (Legea Islamică).

Prin urmare chiar și în mijlocul unei lupte împotriva dușmanului, singurii oameni care pot fi atacați sunt cei care participă efectiv la luptă. Dacă scopul Jihadului ar fi fost ca nemusulmani să accepte Islamul forțat, atunci Califii (conducatorul civil și religios musulman, considerat succesor al lui Muhammad ﷺ) cei bine călăuziți nu ar fi interzis uciderea preoților și călugărilor care se abțineau de la lupta, când ei de fapt asta au făcut. Când primul Calif, Abu Bakr, a trimis o armată în Siria să lupte împotriva legiunilor agresive romane, a mers la ei să le spună cuvinte de încurajare. El a spus: „Veți găsi un grup de oameni care și-au consacrat viața adorării lui Allah (călugări) așa că lăsați-i să continue ce fac ei.”

Am demonstrat că este un principiu în Islam să nu existe nicio constrângere și nimic forțat în religie și am discutat obiectivul Jihadului. Acum ar trebui să ne întoarcem atenția asupra unor versete care deseori sunt înțelese greșit. Din acele versete face parte și următorul:

„Iar când se vor încheia lunile cele sfinte, atunci omorâți-i pe idolatri oriunde îi aflați! Prindeți-i, împresurați-i și întindeți-le lor orice cursă! Însă dacă ei se căiesc, împlinesc Rugăciunea [AsSalat] și achită Dania [Az-Zakat], atunci dați-le lor drumul, căci Allah este Iertător, Îndurător [Ghafur, Rahim]!” [Nobilul Coran 9:5]

Câțiva oameni și în special critici nemusulmani contemporani au încercat să afirme că acest verset a abrogat versetul „Nu este silire la credință.” Ei susțin că generarea acestei afirmații implică faptul că orice nemusulman, când refuză Islamul, trebuie să fie atacat. Ei susțin afirmația lor subliniind faptul că acest verset este unul dintre ultimele versete revelate despre luptă.

Cu toate acestea acest verset nu a abrogat în niciun fel principiul din legea Islamică potrivit căruia nu există silire în religie. Poate fi general în formulare însă înțelesul versetului „Nu este silire la credință” este foarte clar iar înțelesul său este destul de specific datorită altor versete ale Coranului care sunt legate de el, precum și din cauza unui număr de Hadisuri pertinente. Vom discuta aceste texte pe scurt.

Oamenii la care face referire versetul 9:5 din Nobilul Coran sunt păgânii arabi care au luptat împotriva Profetului Muhammad ﷺ și care au rupt legământul și tratatul cu el ﷺ. Acest verset nu vorbește despre păgânii arabi care nu au încălcat tratatele și nu au ridicat armele împotriva musulmanilor. De asemenea cu siguranță nu vorbește despre evrei, creștini sau despre păgânii care trăiau în afara Arabiei.

Dacă ne uităm la versetul despre care vorbim și care se află în Surah At-Tawba și la versetele ce se află imediat înainte și după acesta vom vedea că acest context al versetului devine clar. Câteva versete înainte și după cel în discuție Allah spune:

„S-a lepădat Allah și Trimisul Său de aceia dintre politeiști cu care voi ați încheiat legământ! ~ „Peregrinați prin țară [vreme de] patru luni, dar să știți că voi nu-L veți face pe Allah neputincios și că Allah îi va acoperi de rușine pe necredincioși!” [Nobilul Coran 9:1-2]

În aceste versete vedem ca păgânilor le-a fost acordată o perioadă de 4 luni de amnistie, cu indicația ca după cele patru luni luptele vor fi reluate. Cu toate acestea versetul următor îi scutește pe unii dintre ei de la reluarea ostilităților. Versetul următor spune:

„Afară de acei politeiști cu care ați încheiat legământ și care nu v-au lipsit pe voi de nimic și nu au sprijinit pe nimeni [în lupta] împotriva voastră! Țineți legământul încheiat cu ei până la termenul asupra căruia v-ați învoit cu ei! Allah îi iubește pe cei care au frică.” [Nobilul Coran 9:4]

Deci, atunci când Allah spune: „Iar când se vor încheia lunile cele sfinte, atunci omorâți-i pe idolatri oriunde îi aflați! Prindeți-i, împresurați-i și întindeți-le lor orice cursă!” trebuie să știm că acesta nu este un îndemn general, deoarece versetul de mai sus l-a calificat, se referă la arabii păgâni care erau de fapt în război cu Profetul Muhammad ﷺ și cei care și-au rupt legămintele de pace.

Acest lucru este subliniat în continuare, câteva versete mai târziu, unde Allah spune:

„Nu vreți voi să luptați împotriva unor oameni care și-au călcat jurămintele și au vrut să-l alunge pe Trimis și v-au atacat mai întâi pe voi?! Oare vă temeți de ei? Însă mai drept este să vă temeți de Allah, dacă sunteți drept credincioși!” [Nobilul Coran 9:13]

Ibn al-Arabi, în comentariile sale despre Coran, scrie: „Este clar din aceasta că sensul acestui verset este de a ucide pe păgânii care se războiesc împotriva voastră.” Ahkam al-Quran

Allah spune de asemenea după versul mai sus în discuție:

„Cum să aibă idolatrii un legământ cu Allah și cu Trimisul Său, afară de aceia cu care voi ați făcut legământ la Moscheea cea Sfântă? Câtă vreme ei sunt drepți cu voi, fiți drepți cu ei, căci Allah îi iubește pe cei care sunt cu frică!” [Nobilul Coran 9:7]

Un alt text greșit înțeles este Hadisul în care Profetul Muhammad ﷺ spune: „Mi s-a ordonat să lupt cu oamenii până depun mărturie că nu există niciun alt Dumnezeu vrednic să fie adorat în afară de Allah și că eu sunt Mesagerul lui Allah. Dacă o fac atunci sângele și averea lor sunt inviolabile și nu pot fi atinse, singura excepție fiind împărțirii dreptății, și fapta lor este cu Allah.” [Sahih Bukhari și Sahih Muslim].

Nu poate exista nicio îndoială cu privire la autenticitatea acestui Hadis din moment ce este înregistrat în ambele Sahih Bukhari și Sahih Muslim, însă cu toate acestea, acest Hadis nu trebuie luat în mod general, în afara contextului sau în deplină ignorare a tuturor celorlalte dovezi textuale. Termenul oameni folosit aici nu se referă la toată umanitatea. Ibn Taymiyah spune: „Se referă la lupta împotriva celor care duc război, aceia cu care Allah ne-a permis să luptăm. Nu se referă la aceia cu care ai un legământ și cu cei care Allah ne poruncește să împlinim legământul nostru.” [Majmu al-Fatawa]

Islamul le ordonă musulmanilor să fie drepți cu oamenii altor credințe, fie ca sunt evrei, creștini sau păgâni. Islamul ne cere să fim amabili cu ei și să încercăm să le cucerim inimile atâta timp cât ei nu ridică armele împotriva noastră.

Allah spune:

„Allah nu vă oprește să faceți bine acelora care nu au luptat împotriva voastră, din pricina religiei, și nu v-au alungat din căminele voastre, [ba din contră] să fiți foarte buni și drepți, căci Allah îi iubește pe cei drepți.” [Nobilul Coran 60:8]

Allah le ordonă musulmanilor să-și respecte părinții nemusulmani și să-i însoțească în acestă lume într-o manieră bună.

Coranul ne comandă să discutăm cu oamenii în cel mai bun mod posibil. Allah spune:

„Nu discutați cu oamenii Cărții decât în felul cel mai frumos, afară de aceia dintre ei care sunt nelegiuiți [cu voi]! Și spuneți: «Noi credem în ceea ce ni s-a trimis nouă și vi s-a trimis vouă! Domnul nostru și Domnul vostru este unul singur și noi Lui îi suntem supuși [musulmani].»” [Nobilul Coran 29:46]

Ne este poruncit să respectăm legământul nostru cu nemusulmanii și să nu îi tratăm nedrept și să nu păcătuim împotriva lor. Profetul Muhammad ﷺ ne-a dat un avertisment profund împotriva uciderii unui nemusulman cu care suntem în pace. El ﷺ a spus:

„Oricine ucide pe cineva cu care are un legământ nu va putea nici măcar să simți mireasma paradisului.” [Sahih Muslim]

Credința unui musulman nu este acceptată decât dacă el crede în toți profeții care au fost trimiși (Pacea fie asupra lor).

Allah spune:

„O, voi cei care credeți! Fiți cu credință neclintită în Allah și în Trimisul Său, în Cartea pe care a pogorât-o asupra Trimisului Său și în Cartea pe care a pogorât-o mai înainte! Cel care nu crede în Allah, în îngerii Săi, în Cărțile Sale, în trimișii Săi și în Ziua de Apoi, acela pribegește în cea mai îndepărtată rătăcire.” [Nobilul Coran 4:136]

Load More Related Articles
Comments are closed.

Check Also

Fiecare om este un rob – Uite cum

Ești rob? Da! Fiecare om este un rob. Dar întrebarea este: față de cine sau de ce? Ești un…