Până acum, am susținut că Dumnezeu este Creatorul, designerul și sursa legii morale a universului. Cu toate acestea, acest lucru ne oferă numai o serie de informații despre Dumnezeu. Întrebarea ce urmează în mod natural este: De unde știm că Nobilul Coran este Cuvantul lui Dumnezeu?
Mai jos este prezentat un motiv simplu și logic conform căruia Coranul este cuvântul lui Dumnezeu. Înainte de a ne îndrepta spre argumentul principal, vom explica două modalități de dobândire a cunoștințelor.
1. Mărturia
Cele mai multe dintre lucrurile pe care le știm se bazează pe cuvântul celorlalți. Acest lucru este valabil pentru realități pe care nu le-am nega niciodată. Pentru mulți dintre noi, aceste adevăruri includ existența triburilor nativilor amazonieni, a fotosintezei, a radiațiilor ultraviolete și a bacteriilor. Ia în considerare acest experiment de gândire. Cum i-ai dovedi unui străin faptul că mama ta într-adevăr ți-a dat naștere? Oricât de ciudat ar suna această întrebare, aceasta va contribui la clarificarea unei surse de cunoaștere foarte importante și totuși subestimata.
Ai putea spune “așa mi-a spus mama”, “am un certificat de naștere”, “tatăl meu mi-a spus, a fost acolo” sau “am verificat registrul mamei mele de la spital”. Aceste răspunsuri sunt valide; totuși, acestea se bazează pe declarațiile altor persoane. Mințile sceptice s-ar putea declara nemulțumite.
Poți încerca să salvezi situația pe bază empirică pentru argumentul tău, recurgând la utilizarea ‘cartelei ADN’ sau făcând referire la înregistrări video. Convingerea ta că mama ta este cine spune ea ca este, nu se bazează pe un kit de testare ADN pentru acasă. Realitatea este că cei mai mulți dintre noi nu ne-am făcut un test ADN.
De asemenea, nu se bazează pe înregistrări video, deoarece tot trebuie să te bazezi pe cuvântul celorlalți pentru a susține că tu ești de fapt bebelușul din înregistrare. De ce suntem, deci, așa de siguri? Singurul motiv pe care îl ai este declarația celorlalți, adică mărturia. Mărturia este o sursă vitală, dar neobservată, a majorității cunoștințelor noastre.
2.Deducția celei mai bune explicații
O altă modalitate de a dobândi cunoștințe este un proces cunoscut sub numele de “deducere a celei mai bune explicații”. Multe dintre credințele noastre se bazează pe o formă de raționament care începe cu o colecție de date, fapte sau afirmații și apoi caută cea mai bună explicație pentru ele.
Sa revenim pentru o clipa la exemplul mamei tale. Ea este însărcinată cu tine, tu ești în pântecele ei și data preconizată pentru naștere a fost săptămâna trecută. Dintr-o dată, i se rupe apa și ea începe sa aibă contracții, așa că tatăl tău și personalul medical corespunzător fac presupunerea că a început travaliul. Un alt exemplu, peste câțiva ani, mama ta observă un pachet deschis de biscuiți și faptul ca ești murdar de firimituri în jurul gurii și pe haine. Ea deduce că ai deschis pachetul și ți-ai luat din el niște biscuiți. În ambele exemple, concluziile nu sunt neapărat adevărate sau incontestabile, însă ele reprezintă cele mai bune explicații având în vedere toate datele disponibile. Acest proces de gândire este cunoscut ca fiind deducția celei mai bune explicații.
Folosind conceptele de mai sus, vom prezenta cazul conform căruia Coranul este o expresie inimitabilă a limbii arabe și că Dumnezeu oferă cea mai buna explicație a inimitabiltății sale. Ce se înțelege prin inimitabilitate este aceea că nimeni nu a reușit să producă sau să imite trăsăturile lingvistice și literare ale Coranului.
Miracolul Cuvântului lui Dumnezeu
Coranul a fost revelat în Arabia, profetului Muhammad (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) în secolul al VII-lea. Această perioadă era cunoscută ca o epoca a perfecțiunii literare și lingvistice. Arabii din secolul al VII-lea au fost cunoscuți ca fiind poporul cu cea mai bună și elocventă exprimare în limba maternă. Cu toate acestea, atunci când Coranul le-a fost recitat, ei au fost înmărmuriți, năuciți și reduși la tăcere. Nu puteau produce nimic asemănător cu discursul coranic.
Și situația s-a înrăutățit. Coranul i-a provocat pe acești lingviști prin excelență să imite caracteristicile sale literare și lingvistice unice, însă ei au eșuat. Unii experți au acceptat faptul că originea Coranului este de la Dumnezeu, dar cei mai mulți au recurs la boicot, război, crimă, tortură și o campanie de dezinformare. De fapt, de-a lungul secolelor, experții au dobândit instrumentele pentru a contesta Coranul, și ei au mărturisit și atestat inimitabilitatea Coranului și au înțeles motivul pentru care cei mai buni lingviști au eșuat.
Cum poate o persoana de origine nearabă, care nu deține calitatea de expert să aprecieze inimitabilitatea Coranului? Aici intervine rolul mărturiei. Afirmațiile de mai sus se bazează pe o transmitere scrisă și orală a cunoștințelor de la cercetătorii din trecut și prezent ai limbii arabe. Dacă acest lucru este adevărat, și cei mai potriviți pentru a contesta Coranul nu au reușit să imite discursul divin, atunci cine a fost autorul său?
Aici rolul mărturiei ia sfârșit, iar folosirea deducției începe. Pentru a înțelege deducția celei mai bune explicații, trebuie analizate posibilele raționalizări ale naturii imitabile a Coranului. Acestea includ ipoteza conform căreia a fost scris de un arab, de un nearab, de către Muhammad ﷺ sau de către Dumnezeu.
Luând în considerare toate faptele care vor fi discutate, este improbabil ca inimitabilitatea Coranului să poată fi explicată prin atribuirea lui unui arab, unui nearab sau lui Muhammad ﷺ. Din acest motiv, faptul că Dumnezeu este autorul său reprezintă deducția celei mai bune explicații.
Rezumatul argumentului este următorul:
1. Coranul prezintă o provocare literară și lingvistică pentru umanitate.
2. Arabii din secolul al VII-lea au fost cel mai bine echipați pentru a contesta Coranul.
3. Arabii din secolul al VII-lea nu au reușit să facă acest lucru.
4. Cercetătorii au mărturisit inimitabilitatea Coranului.
5. Mărturiile ce contrazic declarațiile cercetătorilor nu sunt plauzibile, deoarece trebuie să respingă informațiile de bază stabilite.
6. De aceea (conform punctelor 1-5) Coranul este inimitabil.
7. Posibilele explicații pentru inimitabilitatea Coranului sunt reprezentate de ipotezele formulate asupra autorului său ca fiind un arab, un nearab, Muhammad ﷺ sau Dumnezeu.
8. Nu ar fi putut fi inventat de un arab, un nearab sau de Muhammad ﷺ .
9. Prin urmare, cea mai bună explicație este aceea că originea sa este de la Dumnezeu.
1. Coranul aduce o provocare literară și lingvistică umanității.
“Citește în numele Domnului tău”. Acestea au fost primele cuvinte ale Coranului revelate Profetului Muhammad ﷺ în urma cu mai bine de1.400 de ani.
Muhammad ﷺ despre care se știa că medita într-o peșteră din afara Mecca, a primit revelația unei cărți care va avea un impact extraordinar asupra lumii în care trăim astăzi. Nefiind cunoscut drept autor al vreunei poezii sau posesor de talent retoric deosebit, Muhammad ﷺ primise atunci începutul unei cărți care avea să abordeze chestiuni referitoare la credință, legislație, ritualuri, spiritualitate și economie într-un gen și formă literară absolut nouă.
Trăsăturile unice literare și lingvistice ale Coranului au fost folosite de musulmani pentru a formula o serie de argumente demonstrând motivele convingerii lor că această carte este de origine divina.
Jalal al-Din al-Suyuti, un prolific scriitor și învățat al secolului al XV-lea, rezumă doctrina inimitabilatii Coranului:
… când Profetul le-a adus [provocarea], ei erau cei mai elocvenți oratori, așadar i-a provocat să producă ceva asemănător Coranului [în întregime]. Mulți ani s-au scurs și ei nu au putut să facă aceasta, așa cum Dumnezeu spune: “Să aducă ei o poveste asemenea lui dacă grăiesc ei adevărul!” [Nobilul Coran 52:34] Apoi [Profetul] le-a adus o altă provocare de la Dumnezeu, sa producă 10 capitole și Dumnezeu zice: “Spune: Așadar, aduceți voi zece sure, asemeni lui, născocite [de voi] și chemați pe cine puteți, afară de Allah, dacă sunteți voi întru dreptate” [Nobilul Coran 11:13] Apoi, el, i-a provocat sa producă un singur capitol, și Dumnezeu a spus: “Sau spun ei: “L-a născocit [Muhammad]!”. Spune: “Aduceți voi o sură asemănătoare lui și chemați pe cine puteți, afară de Allah, dacă voi sunteți întru adevăr!” [ Nobilul Coran 10:38 ] Când [arabii] nu au reușit să producă nici măcar un singur capitol asemena lui, [Coranul], în ciuda faptului că aveau cei mai elocvenți oratori printre ei, [profetul] a anunțat public acest eșec și incapacitatea [de a face față provocării] și a declarat inimitabilitatea Coranului, recitându-le următorul verset revelat de Dumnezeu: “Spune: “De s-ar aduna oamenii și djinnii ca să facă [ceva] ca acest Coran, ei nu vor fi în stare să facă [ceva] asemenea lui, chiar dacă își vor fi unul altuia ajutor” [Nobilul Coran 17:88]
Conform exegezei clasice, diferitele versete din Coran care emit o provocare pentru a produce un capitol ca acesta, fac cu îndrăzneală apel la experții lingvistici din orice epocă să imite caracteristicile lingvistice și literare ale Coranului. Instrumentele necesare pentru a face față acestei provocări sunt normele gramaticale finite, dispozitivele literare și lingvistice și cele douăzeci și opt de litere care cuprind limba arabă; acestea sunt măsuri independente și obiective disponibile oricui.
Faptul că acesta a rămas de neegalat după ce a fost revelat nu surprinde pe cei mai mulți cercetători cunoscători ai limbii arabe și ai Coranului.
2. Arabii din secolul al VII-lea au fost cel mai bine echipați pentru a contesta Coranul.
Coranul a reprezentat o provocare pentru cei mai mari lingviști, arabii din secolul al VII-lea. Faptul că ei atinseseră culmile elocvenței este confirmat de învățații occidentali și orientali deopotrivă.
Învățatul Taqi Usmani afirmă că, pentru arabii secolului al VII-lea
“elocvența și retorica erau sângele vieții lor”.
Potrivit biografului poeților, Al-Jumahi, care a trăit în secolul IX:
“versul era pentru arabi registrul a tot ceea ce știau și măsura supremă a înțelepciunii lor; ei își începeau și își încheiau fiecare îndeletnicire cu acesta. “
Ibn Khaldun, învățat al secolului XIV, subliniază importanța poeziei în viața arabilor:
“Ar trebui să se știe că arabii au prețuit foarte mult poezia ca și formă de exprimare.”Prin urmare, ei au făcut din ea arhivele istoriei lor, dovada pentru ceea ce au considerat a fi bine și rău și principala bază de referință pentru majoritatea științelor și înțelepciunii lor.”
Abilitățile și expertiza lingvistică reprezentau o trăsătură foarte influentă a mediului social arab din secolul al VII-lea. Criticul și istoricul literar Ibn Rasheeq ilustrează acest lucru: “Ori de câte ori un poet răsărea într-un trib arab, alte triburi veneau să-i felicite, petrecerile erau pregătite, femeile se adunau cu lăute, la fel ca la nunți, iar bătrânii și tinerii se bucurau de vestea cea bună. Arabii obișnuiau să se felicite între ei numai la nașterea unui copil și atunci când un poet se ridica printre ei.
Învățatul secolului al IX-lea, Ibn Qutayba, a definit poezia, după cum au văzut-o arabii:
mina cunoașterii arabilor, cartea înțelepciunii lor … mărturia veridică din ziua disputei, dovada finală într-o cearta.
Navid Kermani, scriitor și expert în studii islamice, explică măsura în care arabii trebuiau să studieze pentru a stăpâni limba arabă, ceea ce indică faptul că arabii secolului al VII-lea au trăit într-o lume care prețuia poezia:
“Vechea poezie arabă este un fenomen foarte complex.Vocabularul, manierismul gramatical și normele stricte au fost transmise din generație în generație, și numai elevii cei mai talentați au stăpânit complet limba. O persoană trebuia să studieze ani de zile, uneori chiar decenii, sub un poet consacrat, înainte de a-și revendica titlul de poet. Muhammad ﷺ a crescut într-o lume care, aproape religios, a venerat expresia poetică. “
Arabii secolului al VII-lea au trăit într-un mediu socio-cultural care avea toate condițiile necesare pentru a facilita expertiza de neegalat în utilizarea limbii arabe.
3. Arabii din secolul al VII-lea nu au reușit să facă acest lucru.
În ciuda abilităților lor lingvistice, ei nu au reușit să producă un text arab care să corespundă trăsăturilor lingvistice și literare ale Coranului.
Profesorul de studii coranice, Angelika Neuwrith, a susținut că, niciodată Coranul nu a fost combătut cu succes de nimeni, nici în trecut, și nici în prezent:
… nimeni nu a reușit, este adevărat … Chiar cred că până și pe cercetătorii occidentali, Coranul i-a făcut sa fie stânjeniți. Nu au putut clarifica cum brusc, într-un mediu în care nu exista niciun text scris apreciabil, a apărut Coranul cu bogăția sa de idei și cuvintele sale magnifice.
Labid ibn Rabi’ah, unul dintre celebrii poeți ai celor Șapte Ode, a îmbrățișat islamul din cauza inimitabilității Coranului. Odată ce a îmbrățișat islamul, el a încetat să mai compună poezii. Oamenii au fost surprinși deoarece, “el a fost cel mai distins poet al lor”. L-au întrebat de ce s-a oprit din a compune poezii; el a răspuns: “Ce?! Chiar și după ce Coranul a fost revelat? ”
E. H. Palmer, profesor de limba arabă și de Coran, susține că afirmațiile făcute de cadre universitare precum cea mai sus menționată nu ar trebui să ne surprindă. El scrie:
Faptul că cel mai bun scriitor arab nu a reușit niciodată să producă ceva egal în merite cu însuși Coranul nu este surprinzător.
Cercetător și profesor de studii islamice, M. A. Draz, afirmă modul în care experții din secolul al VII-lea au fost absorbiți în discursul care i-a lăsat înmărmuriți:
În epoca de aur a elocvenței arabe, atunci când limbajul ajunsese la apogeul purității și forței, și titluri de onoare erau acordate cu solemnitate poeților și oratoriilor la festivalurile anuale, cuvintele Coranului au șters tot entuziasmul pentru poezie sau proză și au făcut ca cele șapte Poeme de Aur ce atârnau deasupra ușilor Ka’bei sa fie date jos. Toate urechile s-au aplecat asupra acestei minuni a exprimării arabe.
Un argument puternic care susține afirmația că arabii din secolul al VII-lea nu au reușit să imite Coranul se referă la circumstanțele socio-politice ale timpului. Centrul mesajului Coranic a fost condamnarea practicilor imorale, nedrepte și dăunătoare ale triburilor din Mecca secolului al VII-lea. Acestea includ tratarea femeilor ca pe niște obiecte, comerțul nedrept, politeismul, sclavia, acumularea avuției, pruncuciderea și alungare orfanilor.
Conducerea Meccăi a fost provocată de mesajul Coranic, iar acest lucru a avut potențialul de a le submina stăpânirea și succesul economic. Pentru ca islamul să nu se mai răspândească, tot ce era de făcut, era ca adversarii profetului ﷺ să răspundă provocărilor lingvistice și literare ale Coranului.
Cu toate acestea, faptul că Islamul a izbândit în zilele sale timpurii și fragile în Mecca, dovedește faptul că publicul său primar nu a fost capabil să răspundă provocării Coranului. Nicio mișcare nu poate reuși dacă o afirmație fundamentală a nucleului său este explicit dovedită falsă. Faptul că liderii Meccăi au recurs la campanii extreme precum războiul și tortura pentru a încerca să stingă islamul demonstrează că metoda simplă de a respinge islamul – îndeplinirea provocării Coranice – a eșuat.
4. Cercetătorii au mărturisit inimitabilitatea Coranului.
Mulți cercetători din mediile occidentale, estice, religioase și non-religioase au mărturisit inimitabilitatea Coranului.
Mai jos este o listă neexhaustivă a învățaților care formulează mărturia conform căreia Coranul nu poate fi combatut:
Profesorul de studii orientale Martin Zammit:
În ciuda excelenței literare a unor poeme preislamice lungi… Coranul se află cu siguranță la un nivel unic, fiind cea mai înaltă manifestare scrisă a limbii arabe.
Orientalistul și literatul AJ Arberry spunea:
În încercarea actuală de a îmbunătăți performanțele predecesorilor și de a produce ceva care ar putea fi acceptat drept un ecou oricât de slab al retoricii Coranului arab, am încercat să studiez ritmurile complexe, bogate și variate care, în afară de mesajul propriu-zis, susține pretenția incontestabilă a Coranului de a se clasifica printre cele mai mari capodopere literare ale omenirii.
Profesorul Bruce Lawrence:
Ca semne tangibile, versetele coranice exprimă un adevăr inepuizabil, ele semnifică sensuri acoperite de alte sensuri, lumină peste lumină, miracol după miracol.
Profesorul și cercetătorul civilizației arabe Hamilton Gibb:
Asemeni tuturor arabilor, ei au fost cunoscători de limbă și retorică. Ei bine, dacă Coranul ar fi un produs al său, atunci alți omeni ar fi putut să producă ceva similar. Lăsați-i să producă zece versete asemănătoare. Dacă nu au putut (și este evident că nu au putut), atunci să accepte Coranul ca pe un miracol remarcabil dovedit.
Confirmările de mai sus despre inimitabilitatea Coranului sunt numai o mică mostră din nenumăratele mărturii pe care le avem la dispoziție.
5. Mărturiile ce contrazic declarațiile cercetătorilor nu sunt plauzibile, deoarece trebuie să respingă informațiile de bază stabilite.
Transmiterea mărturiilor referitoare la inimitabilitatea Coranului ar fi cel mai rațional de adoptat. Aceasta nu înseamnă că există un consens complet asupra acestei chestiuni sau că toți cercetătorii declară incontestabilitatea Coranului. Există unele păreri academice (deși în minoritate) care se opun inimitabilități Coranului.
Dacă o mărturie validă nu necesită unanimitate, care ar fi motivul ca cineva să accepte o mărturie în favoarea alteia?
Mărturia despre inimitabilitatea Coranului este mult mai rezonabilă, datorită faptului că se bazează pe cunoștințe de fond puternice. Aceste cunoștințe au fost discutate la punctele 1, 2 și 3.
6. De aceea (conform punctelor 1-5) Coranul este inimitabil.
Rezultă din punctele 1-5 că inimitabilitatea Coranului este justificată.
7. Posibilele explicații pentru inimitabilitatea Coranului sunt ipotezele conform cărora autorul Coranului este fie un arab, fie un nearab, fie Muhammad ﷺ, fie Dumnezeu.
Pentru a articula originile divine ale Coranului fără a face referire la specificul limbii arabe, este necesară folosirea mărturiilor și inferențelor. Ceea ce s-a discutat până acum este că există o transmisie validă a mărturiei conform căreia Coranul este inimitabil și că posibila explicație a inimitabilității sale poate fi explicată prin atribuirea lui, fie unui autor arab, fie a unui nearab, lui Muhammad ﷺ sau lui Dumnezeu.
8. Nu ar fi putut fi produs de un arab, un nearab sau de Muhammad ﷺ.
Pentru a înțelege cine ar fi putut produce Coranul, explicarea celor trei teorii principale este necesară.
Un arab?
Există câteva motive-cheie pentru care Coranul nu a putut să provină de la un arab din secolul al VII-lea, pe care le-am demonstrat deja, dar ce ziceți despre arabii de astăzi?
Ei bine, a afirma că o persoană contemporană, un vorbitor de limbă arabă, ar putea fi sursa Coranului este nefondată. Câteva motive justifică acest punct de vedere. În primul rând, arabii din secolul al VII-lea au fost mai bine dotați pentru a putea contesta Coranul și, din moment ce ei nu au reușit, ar fi nerezonabil să afirmăm că un arab modern, stăpânind o limbă arabă sărăcită din punct de vedere lingvistic, ar putea depăși abilitățile predecesorilor sai.
În al doilea rând, limba arabă modernă a suferit împrumuturi și degenerări lingvistice mult mai mari decât tradiția clasică arabă. Cum poate un arab care este un produs al unei culturi relativ degenerate lingvistic, să fie egal cu un arab care era înconjurat de un mediu al purității lingvistice? În al treilea rând, chiar dacă un arab contemporan învață arabă clasică, abilitățile sale lingvistice nu pot egala pe cele ale cuiva înconjurat de cultură care deținea erudiția în aceasta limba.
Un non-arab?
Coranul nu putea să provină de la un autor nearab, deoarece limba Coranului este araba, iar cunoașterea limbii arabe este o condiție prealabilă pentru a contesta cu succes Coranul. Acest lucru a fost mentionat chiar în Coran: “Noi știm ca ei zic: Îl învață pe El [Coranul] un om!” Dar limba aceluia spre care ei arată este străină [nearabă], în vreme ce aceasta este o limbă arabă limpede” [Nobilul Coran 16:103]
Dar dacă un nearab a învățat limba? Acest lucru ar face ca persoana respectivă să fie vorbitor de limbă arabă și atunci ne-am referi din nou la prima explicație posibilă prezentată mai sus.
Profetul Muhammadﷺ?
Este pertinent sa observăm faptul că lingviștii arabi la momentul revelației au încetat să-l acuze pe Profet ﷺ de a fi autorul Coranului, după afirmația lor falsă inițială că el a devenit poet. Profesorul Mohar Ali scrie:
Trebuie subliniat faptul că nicio persoana cunoscătoare nu consideră Coranul ca fiind o carte de poezie. Nici profetul ﷺ nu a compus vreodată poezii. Declarația că profetul este un poet a fost într-adevăr o afirmație a necredincioșilor din tribul Quraysh, în stadiul inițial al opoziției lor față de revelația adusa de Muhammad ﷺ; dar în curând au găsit ca afirmația lor era nepotrivită și-au schimbat poziția critică în fața faptului incontestabil că Profetul ﷺ era neștiutor de carte și complet neinițiat în arta poeziei, spunând că el a fost învățat de alții, că a primit ‘ “povesti ale celor de demult’ scrise pentru el de către alții și citite lui dimineața și seara.
Concluzionand, Profetul ﷺ nu a fost considerat printre erudiții limbii și nici nu s-a angajat în arta de a compune poezie sau proză ritmică.Prin urmare, a afirma că a reușit cumva să aducă o capodoperă literară și lingvistică este dincolo de limita gândirii raționale.
Kermani scrie:
El nu a studiat arta dificilă de a face poezie atunci când a început să recite versete în mod public … Cu toate acestea, recitația lui Muhammad diferea de poezia și proza ritmatică a ghicitorilor, o altă formă de adresare convențională inspirată și versificata, la vremea respectivă.
9. Prin urmare, cea mai corecta explicație este aceea că autorul Coranului este Dumnezeu.
Întrucât Coranul, “Cuvantul lui Dumnezeu” nu ar fi putut fi produs de un arab, un nearab sau de către Profetul Muhammad ﷺ, atunci rezultă că cea mai bună explicație este că a venit de la Dumnezeu. Aceasta este cea mai bună explicație pentru inimitabilitatea Coranului, deoarece celelalte explicații sunt de neconceput în lumina cunoștințelor disponibile.
