Home Blog Convertiti romani la islam Convertirea la Islam nu schimbă situații, ci inimi

Convertirea la Islam nu schimbă situații, ci inimi

povestea convertirii la islam

Am fost un suflet rătăcit

Am fost unul dintre milioanele de suflete rătăcite într-un profund și apăsător întuneric, bâjbâind mai rău decât orbii în căutarea unui strop de lumină. Oricât de mult luptam pentru a găsi dramul de pace de care aveam atât de multă nevoie pentru a putea continua să trăiesc, cu atât mai mult mă afundam într-un abis infinit. Nu vedeam scăpare, ajunsesem la capătul puterilor, cu o dorință imensă de a sfârși cu viața ce-mi tortura gândurile, sufletul, sentimentele, dorințele. Era planul meu, nu însă și cel al lui Allah Preaslăvitul și Preaînaltul.

Copilăria mea și credința în Dumnezeu

Provin dintr-o familie ortodoxă, relativ practicantă, care însă mi-a insuflat adânc iubirea față de Dumnezeu, Maria, Isus și sfinți. Bunica mea este călugăriță la mănăstire de 40 de ani. Înainte de monahism, am petrecut cu ea nenumărate vacanțe în care nuielușe “dulci” se lipeau de mine dacă nu reușeam să memorez temeinic Crezul și Psalmul 50. Și acum simt mirosul de smirnă și lumânări arse din timpul nopții când bunica ne trezea la rugăciune și metanii. Deși “obligată” să am o relație cu Dumnezeu, metodele bunicii au dat roade pozitive. Nu știu dacă, copil fiind, îmi era frică de Dumnezeu, îl iubeam, sau era un amestec între cele două sentimente, știu doar că, indiferent de trăirile de atunci, nevoia de Dumnezeu în viața mea exista. Așa se face că încă din copilărie, am început să am propriile experiențe spirituale stranii. L-am văzut pe Isus pe cer, imagine ce încă stăruie în ochii mei, am visat-o pe Maria spunându-mi: “Mulți vor plânge, dar va fi prea târziu”, și desigur “vizitele” în vise ale lui Sheitan, Allah să ne protejeze, ce a început să mă chinuie de la vârsta de 12 ani.

Primul meu contact inconștient cu Islamul

Încă am bine întipărite în minte imaginile coloanelor imense de fum ale Turnurilor Gemene din New York în atentatul din 11 septembrie 2001, difuzate la televizor în nenumărate rânduri. Deși un eveniment tragic, acesta a dus la convertirea la Islam a multor persoane. Eu însă, adolescentă încă, eram mult prea preocupată de cele lumești pentru a fi interesată de motivele acelei întâmplări de impact. Ba chiar mai mult decât atât, mă lăsam ușor influențată de mass-media, fapt pentru care, fără a ști ce însemna Islamul și datorită opiniilor negative prezente 100% în anturajul meu, ajunsesem să am aversiune față de ceva ce nici măcar nu cunoșteam.

Islamul continuă să mi se arate în cea mai simplă formă

După câțiva ani, destinul m-a condus în alte țări, în căutarea unui trai mai bun. La fel ca și mine, musulmani din diferite părți ale lumii căutau o viață decentă, fapt ce ne-a intersectat drumurile. Nu am avut contact cu musulmani înainte de convertire. Îmi era teamă. Îi priveam cu scepticism și o oarecare aroganță. Familia mă avertiza mereu să mă mențin departe de musulmani. Mă întrebam cum pot fi atât de ignoranți încât să se roage unui alt Dumnezeu, Allah, și odată ajunși în Occident să nu se adapteze culturii, continuând în “straiele” lor ciudate. Eram convinsă că femeile erau obligate să se acopere cu vălul islamic. Le compătimeam și îmi doream să pot să le ajut, sa le ofer “libertatea” de care eu mă bucuram, “știam” însă că nu mă pot apropia de ele, era mult prea periculos. Scriu și zâmbesc. Slava lui Allah! Cât de mare este Allah Preaslavitul si Preainaltul. Ignorantă eram eu, și părea că nu am nicio șansă să scap de vălul ce îmi acoperea ochii și auzul. Vedeam Islamul din prisma celorlalți, fără a avea o opinie proprie și nici interesul de a mă informa. Eram convinsă că ceea ce credeau cei asemenea mie era adevărat și corect.

Islamul pe buzele mele

Cu anii, relația mea cu Dumnezeu se schimbase drastic. Căzusem în mrejele cele mai folosite de Sheitan, Allah să ne protejeze, pentru a ne devia de la calea cea dreaptă și a ne face să ne simțim nevrednici de iubirea și iertarea lui Allah Preaslăvitul și Preaînaltul. Păcatele ce mă apăsau mă aduseseră în starea în care nu îndrăzneam nici măcar să mă mai gândesc la Dumnezeu, iar a-i rosti numele mi se părea o blasfemie. Eram convinsă că Dumnezeu nu mă va ierta, că nu mai aveam scăpare, fapt pentru care păcatul nu mai era o problemă în viața mea, oricum eram deja destinată iadului. La un nivel atât de scăzut de credință, pentru mine religia nu mai avea nicio însemnătate. Ce semnificație avea apartenența la ortodoxism, catolicism, etc.?

Deși eram “ruptă” de Dumnezeu și de orice formă de adorare, în ziua în care mama mi-a spus că toată familia era în stare de șoc deoarece unul dintre verișori se convertise la adventism, răspunsul meu a fost: “Să zică mersi că nu s-a convertit la Islam!” Nu știu de ce Islamul a venit pe buzele mele în acea zi, nu știu de ce nu am numit o altă religie, probabil din cauza încă ignoranței mele gândind că putea să fie cea mai fatală alegere. Slava lui Allah, Islamul fusese rostit de buzele mele. Privind în urmă, nu mă recunosc.

Nu există viață fără Dumnezeu

O lungă perioadă am trăit în întuneric, cuprinsă de o formă de “nebunie” în care aveam senzația că mâini reci mă trăgeau și mai adânc în beznă. Propia mea viață era infernul. Deși refuzam să Îl mai caut pe Dumnezeu, nu din lipsă de credință în existența Lui, ci din teama că El nu mă va mai accepta, îmi era dor de El. Credeam că pot trăi fără Dumnezeu și că iadul nu va fi o problemă. Mă înșelasem cumplit. Cum puteam suporta iadul dacă nu îmi mai suportam propria viață? Începusem să înțeleg că viață fără Dumnezeu nu există. Mă simțeam deja moartă. Cu cât negam să mă întorc la Dumnezeu, cu atât viața mea devenea și mai insuportabilă. Nu știu în ce moment și de ce am decis să încep să citesc Psalmi lui David (Pacea fie asupra sa). Îmi linișteau mintea și sufletul. Începusem să sper că Dumnezeu mă va ierta, că îmi va da o nouă șansă, însă eram extrem de confuză în privința conceptelor religioase ce mi se inculcaseră de copil.

Pentru a mă întoarce la Dumnezeu trebuia să mă spovedesc. Uram cu toată ființa acest ritual. De ce trebuia să îngenunchez în fața unui muritor asemenea mie și să-i împărtășesc păcatele mele? De ce trebuia să suport loviturile de cruce în cap și la sfârșit să mai las și bani pe masă pentru a-mi “plăti” păcatele și “cumpara” iertarea?

De ce trebuia să mă rog la sfinți? Isus și Maria rămăseseră într-un loc aparte, încă nu mă simțeam pregătită să chestionez “divinitatea” lor. Mult mai târziu i-am descoperit pe Isus și Fecioara Maria în Islam.

Am început să citesc frânturi de informații din diferite religii dar nimic nu îmi atrăgea atenția, așa că am decis să rămân la Psalmi, la unele rugi ce le știam din copilărie și la conversații personale existente doar între mine și Dumnezeu, eliminând din viața mea biserica, preoții și rugăciunile făcute către alte creații. Eram într-o stare de așteptare. Nu găsisem încă pacea la care tânjeam.

Allah călăuzește pe cei ce Îl caută cu inima deschisă

Cu 3 ani în urmă, în dorința de a-mi îmbunătăți cunoștințele de engleză, am intrat în contact pe un site cunoscut, cu diferite persoane din întreaga lume în scopul realizării de conversații în această limbă.

Allah Preaslăvitul si Preaînaltul a pus în destinul meu o persoană care a început să-mi vorbească despre Islam. Am luat conversația sub formă de glumă, chiar întrebând amuzată: “Vrei să mă convertești?” Discuțiile deveneau tot mai interesante și era imposibil să nu îmi trezească curiozitatea. Din aroganță, doream să demonstrez cât de multe cunoștințe religioase aveam însă de fiecare dată rămaneam fără argumente plauzibile. Am început să studiez pe cont propriu, să urmăresc conferințe, să citesc articole. După doar 3 luni am avut certitudinea nestrămutată că NIMENI în afară de Dumnezeu nu este demn de adorare. Înțelesesem conceptul de “La ilaha illa Allah”(Nu există altă divinitate în afară de Allah) însă îmi era greu să accept a doua parte a Shahadei. Pentru a-l accepta și a-l iubi pe Profetul Muhammad [Pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra sa] este necesară cunoașterea vieții sale, trebuie să înțelegi cine este profetul Muhammad. Nu putem accepta în inimile noastre pe cineva despre care nu știm absolut nimic.

Rostirea mărturisirii de credință și acceptarea islamului

Când am decis sa rostesc Shahada (mărturisirea de credință a Islamului) am început să am nenumărate vise în care Sheitan mă persecuta, mi se arăta iadul în care voi arde dacă voi nega divinitatea lui Isus. Am plâns zile în șir și i-am cerut lui Allah Preaslăvitul si Preainaltul să mă călăuzească și să-mi dea puterea de care aveam nevoie pentru a rosti Shahada. Fără să realizez măcar ce zi era, acest lucru s-a întâmplat chiar de ziua mea. Allah Preaslăvitul si Preaînaltul mi-a redat viața; în aceeași zi în care a decis să mă nasc, a hotărât să mă readucă în starea în care m-am născut, adica musulmană. Alhamdulillah – Lauda lui Allah!

De la convertire, situația generală a vieții mele nu s-a schimbat mult, însă modul în care privesc acum lucrurile este cu totul altul. Am învățat să văd binecuvântările lui Allah în lucruri mărunte care nu aveau nicio semnificație pentru mine înainte, am învățat să spun Alhamdulillah – Lauda și mulțumire lui Allah, la bine și la rău, să fiu recunoscătoare pentru oportunitatea pe care Allah Preaslăvitul și Preaînaltul mi-a dat-o atunci când mi-a oferit o nouă șansă.

Convertirea la Islam nu schimbă situații, ci inimi

Viața continuă să fie grea și drumul este asiduu, altfel Raiul nu ar mai avea sens, iar numele și atributele lui Allah Preaslăvitul și Preaînaltul ar fi lipsite de logică. Astfel am înțeles – convertirea la Islam nu schimbă situații, ci inimi

Sunt la început de drum, încă învăț, islamul este infinit, îmi este teamă că voi muri înainte de a descoperi frumusețea completă a Islamului. Nu mă “plictisesc” să fiu musulmană pentru că îmi survin mereu întrebări, iar Islamul îmi dă mereu răspunsuri. Sunt într-o aventură continuă de cunoaștere.

Viața mea a devenit importantă și cu sens. Îmi cunosc rostul în această lume și obiectivele ce trebuie să le ating înainte de a ajunge la sfârșit de drum.

Nu contează cât de pierduți ne simțim, cât de singuri credem că suntem, iubirea și iertarea lui Allah sunt infinite, El nu ne abandonează atât timp cât în inima noastră există un grăunte de credință.
Tasneem Diaconu, Romania

Load More Related Articles
Comments are closed.

Check Also

Fiecare om este un rob – Uite cum

Ești rob? Da! Fiecare om este un rob. Dar întrebarea este: față de cine sau de ce? Ești un…