În încercarea noastră de a gasi raţiunea aflată la originea Universului, să presupunem pentru început că nu ar exista nicio raţiune aflată în spatele (şi la originea) Universului, nicio minte creatoare.
În acest caz, înseamnă că nimeni nu a proiectat creierul meu în scopul de a gândi. Pur și simplu, atunci când atomii din interiorul craniului meu se întâmplă ca, din anumite motive fizice sau chimice, să se aranjeze într-un anumit fel, este generată gândirea mea, ca şi efect secundar.
Dacă așa stau lucrurile, însă, cum pot avea certitudinea că propria mea gândire este corectă și adevărată? Aceasta este ca și cum ai răsturna o cană cu lapte, sperând că laptele împrăştiat va schiţa harta Londrei. Dar, dacă nu pot avea încredere în propria mea gândire, cu siguranţă că nu aş putea avea încredere nici în argumentele care conduc către ateism, și, prin urmare, nu aş avea niciun motiv să fiu ateu sau orice altceva.
Pentru că, dacă nu cred în Dumnezeu, nu pot să cred în gândire, și, în consecinţă, nu îmi pot folosi gândirea pentru a nu crede în Dumnezeu.
C.S. Lewis
