Acasa Blog Stiri Toleranța poate învinge rasismul

Toleranța poate învinge rasismul

toleranta in islam

Un om al străzii abuzează rasial un musulman, iar el îi răspunde găsindu-i o casă și un loc de muncă


Aceasta este, cu adevarat, o lecție despre toleranța la care îndeamnă islamul.

Aminur Chowdhury din Bradford, Anglia, a fost abuzat rasial de către Ben Gallon, un om al străzii. În loc să-i răspundă prin insulte, Aminur a decis să poarte o conversație cu el și l-a invitat să bea ceva împreună.

Aminur a spus:

Inițial am întors și celălalt obraz, dar mai apoi am discutat cu Ben în legătură cu cele pe care mi le-a spus. M-am oprit și am purtat o discuție cu el, timp de 15 minute.

După ce a discutat cu Ben, Aminur i-a spus că poate să-i găsească un loc de muncă și au schimbat numerele de telefon. Inițial, Ben a crezut că i-a oferit de muncă doar din politețe, însă a doua zi a fost sunat de el, spunându-i că trebuie să se prezinte pentru un interviu la firma prietenului său:

A doua zi mi-a dat un telefon şi mi-a spus: „Ben, pot să vin să te iau? Am un interviu pentru tine!” În aceeași zi, el a venit să mă ia. M-a condus până la locul de muncă, pe Canal Road și, în următoarele zece minute, slujba era a mea.

Aminur nu s-a oprit aici. L-a ajutat și să-și găsească un apartament cu chirie în Bradford.

Ben, care acum regretă acțiunile sale, a spus:

Nu am nici o justificare pentru folosirea acelor cuvinte. Comportamentul lui este de lăudat, pentru că m-a iertat. Îmi pare rău… S-a întâmplat un lucru pozitiv în urma acestei situații.
Mi-am învăţat lecția… Ceea ce am spus nu este specific caracterului meu. Eu nu sunt rasist!

„Acum, lucrurile încep să se îndrepte pentru mine. Am început munca și este fantastic.”

Aminur explică ce l-a motivat să răspundă în felul în care a făcut-o:

Am fost atacat printr-o formă de discriminare rasială, însă modalitatea cea mai bună de a învinge rasismul este de a arăta o anumită toleranță … Sunt conştient de faptul că nu pot schimba lumea, dar pot încerca să educ, cât de puţin, oamenii.
Aceasta este o modalitate foarte bună de a învăța locuitorii asiatici din Bradford cum să răspundă rasismului. Cu cât arăți mai multă dragoste, cu atât mai mult vei fi îndrăgit.

Unele dintre cele mai grave revolte rasiale au avut loc în Bradford în anul 2001 între comunitea mare și în creștere de asiatici britanici și majoritatea albă a orașului, ceea ce a dus la rănirea a 300 de ofițeri de poliție și la 297 de arestări. Ambii bărbați speră acum că această poveste pozitivă va ajuta la îmbunătățirea relațiilor dintre diferitele rase și religii din comunitate.

Aceasta este, cu adevărat, o lecție minunată pentru noi toți și evidențiază că cel mai bun mod de a câștiga inimile oamenilor este un caracter bun. Profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a câștigat, de asemenea, oamenii cu caracterul său bun și mulți oameni au acceptat islamul datorită acestui fapt.

Incarca mai multe articole pe aceeasi tema
Comentariile sunt inchise.

Citeste si

Jihad – Un concept greșit înteles în Islam

„Islamul” este un concept care, alaturi de alți termeni și concepte Islamice, este răstălm…