Home Blog Stiri De la adversar la aliat: politicianul olandez Joram Van Klaveren se convertește la Islam

De la adversar la aliat: politicianul olandez Joram Van Klaveren se convertește la Islam

Politician-Olandez-Joram-van-Klaveren-Se-Converteste-la-Islam

„Este ca un fel de regăsire religioasă a mea”

a spus Joram Van Klaveren, care a confirmat că s-a convertit la Islam în luna octombrie 2018. Fost politician conservator olandez, el a fost membru al Parlamentului din Partidul PVV. El obișnuia să se opună cu îndârjire Islamului, și spunea odată: „Islamul a fost o minciună și o boală iar Coranul a fost otravă.”

Van Klaveren recunoaște acum că viziunile sale anterioare asupra Islamului au fost „pur și simplu greșite”. El a recunoscut că politica PVV a fost aceea de a acuza Islamul într-un fel sau altul pentru tot ce mergea prost.

După plecarea din partidul PVV, el și-a format propriul său partid, Pentru Olanda, însă nu a reușit să câștige niciun loc în alegerile naționale din 2017, renunțând apoi la politică.

Având timp la dispoziție după renunțarea la politică, Van Klaveren s-a decis să scrie o carte cu scopul criticării Islamului bazându-se pe informațiile pe care credea că le are de când era în politică.

În timp ce scriam acea carte am întâlnit din ce în ce mai multe lucruri care mi-au pus sub semnul întrebării convingerile despre Islam.

Cu toate acestea, cel mai mare obstacol a fost înlăturarea percepțiilor sale negative în legătură cu profetul Muhammad (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa)

„Sunt foarte multe minciuni răspândite despre acest bărbat. După ce am realizat acest lucru pot spune că am devenit musulman.”

Punctul lui de vedere s-a schimbat atât de mult încât cartea a devenit o contracarare a înțelegerilor greșite pe care nemusulmanii le au față de Islam. Titlul său este: „Renegat: De la creștinism la Islam în timpul terorii seculare.”

Islamul înseamnă obținerea păcii prin supunerea fata de Dumnezeu și ascultarea aratata Lui, prin îndeplinirea poruncilor Sale cu sinceritate. Islamul ne învață că există un singur Dumnezeu, Allah și ultimul trimis al Său este profetul Muhammad ﷺ. Pentru a deveni musulman trebuie să crezi în Dumnezeu, în îngeri, în cărțile revelate (Vechiul testament, Scripturile profeților, Psalmii, Noul testament și Coranul), în toți profeții, în înviere și predestinare.

Populația Olandei este de 17 milioane locuitori. În jur de 5%, 850.000, sunt musulmani, conform Biroului Central de Statistică Olandez (CBS). Religia este în creștere, experții estimând dublarea numărului de musulmani până în anul 2050.

Van Klaveren nu este prima persoană convertită la Islam din partidul PVV. Arnoud van Doorn, fost membru al partidului, s-a convertit la Islam în anul 2012. Van Doorn l-a felicitat pe Twitter pe Van Klaveren pentru decizia luată:

Nu as fi crezut niciodată că PVV va deveni un pământ roditor pentru convertirea la Islam.

Joram Van Klaveren, crescut într-un mediu ortodox protestant, a spus ziarelor olandeze că aceasta convertire a sa a fost ceva ce el „a căutat de multă vreme.”

„Dacă crezi într-un singur Dumnezeu, și crezi că Muhammad ﷺ a fost un profet alături de Iisus și Moise, atunci ești musulman.”

Load More Related Articles
Comments are closed.

Check Also

Fiecare om este un rob – Uite cum

Ești rob? Da! Fiecare om este un rob. Dar întrebarea este: față de cine sau de ce? Ești un…