Pentru toţi noii musulmani, bine aţi venit în Islam şi fie că Allah să vă răsplătească, să vă călăuzească şi să vă întărească în religia Sa, pe măsură ce vă continuaţi călătoria dincolo de Shahadah.
Una dintre cele mai frecvente probleme pentru noii musulmani este modul de abordare a membrilor familiei cu vestea că au acceptat Islamul. Aceasta este întotdeauna o problemă, iar situaţia fiecăruia este diferită. Prin urmare, nu există o anumită cale de urmat pentru a le spune. Totuși, mi-ar plăcea să vă ofer câteva sfaturi pe care le puteți urma.
Spuneți-le atunci când sunteți pregătiți
Unii oameni vor să-și informeze familiile imediat, iar alţii simt nevoia să aştepte. Ambele variante sunt bune. Chiar şi printre companionii Profetului Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa), unii şi-au anunţat imediat familiile în ceea ce privește Islamul, în timp ce alţii au păstrat pentru sine credința, până atunci când au simţit că este momentul potrivit pentru a-i înștiința pe cei din jur. Calea ce trebuie urmată depinde de situaţia fiecărei persoane în parte.
De exemplu, unii dintre noii musulmani aşteaptă până când se simt mai siguri şi au mai multe cunoştinţe despre credinţa lor pentru a-și anunța familia. Astfel, la momentul potrivit vor fi mai bine pregătiți pentru a răspunde întrebărilor şi preocupărilor membrilor familiei. Alţii, ştiind că familia lor are o părere negativa despre Islam, vor încerca să clarifice și sa ii facă sa renunțe la ideile preconcepute pe care le au și să le îmbunătățească percepția despre Islam înainte de a le spune despre convertirea lor. Pe de altă parte, unii oameni aleg să fie complet deschişi cu familiile lor pe parcursul trecerii lor la Islam şi nu simt nevoia de a amâna să le spună.
Voi vă cunoașteți mai bine şi pe voi înşivă şi familia voastră, deci gândiţi-vă care abordare ar fi cea mai bună pentru voi, şi spuneți-le atunci când sunteţi pregătiți.
Încercați să nu îi copleşiți
Amintiţi-vă că deşi Shahada a constituit un interes pentru voi deja de ceva timp, schimbări de aceasta natura pot părea destul de neaşteptate pentru familia voastră. Deci, în timp ce voi puteţi fi entuziasmaţi şi fericiţi să îmbrăţişaţi Islamul, încercaţi să nu îi surprindeţi prea tare când le daţi vestea. Modul în care veţi gestiona această situaţie va avea o influenţă enormă asupra modului în care familia va percepe atât Islamul cât și pe voi de aici înainte. Aşadar, abordaţi această situație cu grijă şi atenţie.
Iată câteva posibile abordări pe care le-aţi putea lua în considerare:
*Dacă nu sunteţi siguri ce simt ei despre Islam în general, puteţi încerca ocazional să aduceţi în discuţie subiectul, pentru a avea o idee de ansamblu. Aceasta vă poate ajuta să determinaţi dacă sunt pregătiţi pentru ştire şi vă poate oferi şi posibilitatea de a clarifica în avans unele concepţii greşite pe care le pot avea despre Islam. Când vă simţiţi în sfârşit pregătiți, amintiţi-vă că nu trebuie să le spuneţi tuturor în același timp. Puteţi începe cu un singur membru al familiei, cineva de care sunteţi mai apropiaţi, cineva care poate fi mai înţelegător şi mai dornic să vă asculte.
*Explicaţi-le situaţia voastră şi vedeţi cum răspund. Dacă conversaţia nu decurge aşa de bine cum aţi sperat, puteţi încerca o abordare diferită în viitor. Dacă conversaţia decurge bine, se poate chiar să aveţi un susținător pentru a informa şi restul familiei.
*Când vorbiţi cu familia despre Islam încercaţi să nu ii încărcați cu prea multe informații dintr-o dată.
Iată un exemplu de evitat:
„Mama şi tata, vreau să ştiţi că am decis să devin musulman. De asemenea vreau să ştiţi că de acum înainte vreau să îmi cumpăraţi numai carne Halal şi vă rog să aruncați toată şunca de porc din casă. De asemenea vreau să ştiţi că noul meu nume este Asadullah Hamza Abdul Khaliq şi de acum înainte voi răspunde doar la acest nume. De asemenea vreau să ştiţi că o să îmi las barba să crescă. Mai vreau să ştiţi despre acele minuni ştiinţifice din Coran care dovedesc fără îndoială că acesta este cuvântul lui Allah. Vreau de asemenea să mai ştiţi că o să mă căsătoresc în două săptămâni începând de azi iar aceasta este invitaţia voastră. De asemenea vreau să ştiţi…..”
Nu faceţi aşa! Nu faceţi aşa! Nu faceţi aşa!
Simplul fapt că veţi deveni musulmani îi va şoca şi va fi prea mult pentru ei. Asiguraţi-vă ca acestă tranziție va fi cât se poate de ușoară pentru ei, fără a va compromite credința. În ceea ce priveşte Dawah – chemarea la islam, puteţi fi încântaţi să împărtășiți acest mod frumos de viaţă cu familia voastră, dar acesta poate să nu fie cel mai bun moment. În afara faptului că voi înşivă încă învăţaţi, ei pot să nu fie chiar atât de receptivi în acest moment deoarece încă procesează transformarea.
Dacă încercaţi să le impuneţi Islamul aceasta poate avea un efect invers decat cel scontat, întorcându-i împotriva religiei şi afectând relaţia dintre voi, relaţie care apoi vă poate lua mult timp să o reparaţi. Bineînţeles, dacă vă pun întrebări despre Islam şi vor să înveţe, asta e minunat. Încercaţi să le răspundeţi cât de bine puteți. Dar nu confundați o simplă întrebare cu o cerere pentru o prelegere de 30 de minute.
În acest moment, cel mai bun mod de a-i învăţa despre Islam este prin propriul vostru comportament. Fiţi răbdători, iubitori şi înţelegători. Allah ne spune în Nobilul Coran:
„Și Domnul tău a orânduit să nu-L adorați decât pe El și să vă purtați frumos cu părinții voștri, iar dacă bătrânețile îi ajung pe unul dintre ei sau pe amândoi lângă tine, nu le ziceți lor „Of!” și nu-i certa pe ei, ci spune-le lor vorbe cuviincioase.” [Nobilul Coran 17:23]
Când vorbiți cu familia voastră despre Islam, este important să evitați disputele. Aceasta poate fi dificil, căci este posibil să aveți impresia că vă sunt contestate convingerile sau că judecata voastră este pusă la îndoială şi punctul vostru de vedere este ignorat. Totuși, trebuie să reţineţi că nu este o dezbatere şi că scopul nu este acela de a demonstra cu voi aveți dreptate. Aceasta este o oportunitate de a pune în practică Islamul.
Fiţi răbdători
Vorbiţi cu ei şi încercaţi să răspundeţi la întrebări. Dar dacă încep să-si arate frustrarea, sau încep certurile, nu le sporiţi. Păstraţi o atitudine calmă şi dacă emoţiile devin prea mari luați respectuos o pauză.
Fiţi iubitori
Arătaţi-le mila şi compasiunea despre care Islamul ne învaţă. Amintiţi-le că faceţi parte din aceeaşi familie şi că îi iubiţi. Fiţi amabili şi respectoşi în orice moment şi nu faceți economie de de îmbrăţişări.
Fiţi înţelegători
Încercaţi pe cât puteţi de bine să vedeţi lucrurile din punctul lor de vedere, chiar dacă ei nu vă răspund cu aceeași moneda. Înțelegeți că, cel puţin pentru moment, ei nu văd Islamul în acelasi fel în care îl vedeţi voi şi pot fi cu adevărat îngrijorati de acestă schimbare. Aşa că faceți tot ceea ce vă stă în puteri pentru a face ca acest moment să fie unul ușor pentru ei.
Fiţi musulmani, dar fiţi voi înşivă
Încercaţi să îi faceţi să vadă că a deveni musulman nu înseamnă că vă veţi transforma într-o persoană complet diferită. Chiar dacă veţi face anumite schimbări, majoritatea lucrurilor din viaţa vostra vor rămâne la fel. Aşa că ajutaţi-i să vadă asta. Asiguraţi-vă că discuţiile despre Islam nu vor domina toate interacţiunile cu familia voastră. Poate că pentru voi nu pare a fi un subiect abordat prea des, însă pentru ei lucrurile ar putea arăta diferit. Petreceţi timp cu familia vostră vorbind despre lucruri obișnuite şi luând parte la activități pe care le-ați face în mod normal, fără a face aluzie la religie. În acelaşi timp însă, dacă familia voastră va cerere să faceţi lucruri pe care nu vă simţiţi comfortabil să le faceţi, nu vă compromiteţi credinţa doar pentru a-i mulţumi, aşa cum şi Dumnezeu ne spune în Coran:
„L-am îndemnat pe om să se poarte cu părinții săi frumos. Însă dacă ei se vor lupta cu tine pentru ca să-Mi faci Mie ca asociat ceva despre care tu nu ai știință, nu le da lor ascultare! La Mine este întoarcerea voastră, iar Eu vă voi vesti ceea ce ați făcut.” [Nobilul Coran 29:8]
Dacă familia vă cere să faceţi ceva ce contazice principiile fundamentale ale credintei voastre ca şi musulmani, cum ar fi comiterea idolatriei sau abandonarea rugăciunii, explicați-le cu respect că acesta este un compromis pe care nu îl puteţi face. Ei pot insista și aduce argumente asupra anumitor lucruri, vă pot spune că sunteţi nedrepţi, nerezonabili, ca dați dovada de rigiditate, vă pot face să vă simţiţi vinovaţi pentru că îi supăraţi. Arătaţi-le că le înţelegeţi sentimentele, dar rămâneţi credincioşi în religia vostre. Sperăm că situația se va ameliora și că ei vor deveni mai înțelegători odată cu trecerea timpului.
Daţi-le timp
La început poate părea că nu va vor accepta niciodată, dar timpul poate schimba multe. Le poate lua ceva timp părinţilor voștri, poate ani, doar ca să accepte că sunteţi într-adevar musulmani şi că aceasta nu este doar o fază prin care treceţi. Ar putea dura chiar mai mult decât atât pentru ca ei să vadă Islamul ca pe ceva normal şi pentru ca ei să recunoască faptul că Islamul este ceva bun, care ne-a făcut sa devenim mai buni.
Aşadar, amintiţi-vă că nu sunteţi singuri. Sunt o mulţime de persoane care s-au convetit la islam si care trec prin aceleași încercări ca şi voi şi mulţi care au trecut prin aceleași greutăți şi au văzut că, în ciuda începuturilor dificile, lucrurile au devenit mult mai ușoare odată cu trecerea timpului. Aşadar, înarmați-va cu răbdare. Nu vă aşteptaţi ca lucrurile să se schimbe de pe o zi pe alta, dar aveţi încredere că lucrurile pot fi şi vor deveni mai bune. Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să facă lucrurile uşoare pentru voi. Fie că Dumnezeu să binecuvânteze familiile vostre şi familiile tuturor noilor musulmani prin călăuzire. Amin!