Este îndeajuns a-L vedea pe Dumnezeu pentru a avea credință?
Ce s-ar întâmpla dacă l-am putea vedea pe Dumnezeu? Ar pune acest lucru capăt tuturor îndoielilor despre existența Lui și ar uni omaneii într-o singură religie? Ar arăta începutul unei societăți utopice pe pământ? Imaginează-ți că orice om obișnuit ar putea să-L vadă pe Dumnezeu. Cât timp ar trebui să-L vadă pentru a fi convins? Va avea nevoie să vorbească cu Dumnezeu? Au crezut și alți oameni că L-au văzut? Și după ce L-au văzut pe Dumnezeu, cum putem fi siguri că mintea lor nu le va juca feste și că nu vor începe din nou să se îndoiască? Ar avea nevoie cândva mai târziu să-L vadă din nou pe Dumnezeu?
Este necesar „a vedea” pentru „a ști”?
„O să cred când o să văd” este o declarație respingătoare pe care o spunem atunci când nu suntem convinși de „lucrul” în discuție. Nu trebuie să „vedem” pentru a putea crede. Suntem perfect capabili să fim convinși prin faptul că ni se oferă dovada corectă și dacă nu ar fi fost așa, viețile noastre ar fi un haos.
De exemplu, înainte de a porni într-o călătorie, oamenii verifică condițiile meteorologice și de trafic. Dacă ruta cea mai scurtă este blocată, ar lua cu plăcere un traseu mai lung. Nu trebuie să „vadă” traficul pentru a fi convinși și pentru a schimba planurile în funcție de informațiile disponibile.
În același mod, în fiecare aspect al vieții noastre, de la munca la socializare, acționăm conform informațiilor disponibile. Ne conectăm cu alte ființe umane fără „a vedea”. Nu trebuie să avem un videochat sau să vedem dovezi vizuale ale colegilor noștri online, deși s-ar putea să fim curioși în privința lor. Nu ne îndoim că sunt reali deoarece, deși nu îi vedem, vedem dovezi precum email-ul, mesajele și documentele lor.
Același aspect a fost subliniat de către un beduin din Arabia, când a fost întrebat cum ar putea fi convins de existența lui Dumnezeu, de vreme ce el nu l-a văzut niciodată.
El a răspuns: „bălegarul de cămile indică cămile, bălegarul de măgar indică măgari și urmele de pași fac dovada unei călătorii. Deci, cerul, cu constelațiile sale și mările cu valurile lor, acestea nu indică existența Celui Atotștiutor, Atotputernic?”
Analogia poate fi simplă – poate chiar grosolană, dar ideea este profundă. Ca oameni, suntem uimiți de propriul nostru progres în toate domeniile științei, fie că este vorba de arhitectură, tehnologie sau creativitate. Dar niciodată nu atribuim realizările noastre întâmplării sau unui proces natural. Acceptăm invențiile noastre, toate au inventatori sau producători. Cu toate acestea, în ciuda tuturor progreselor, acestea sunt nesemnificative în comparație cu minunile „lumii naturale”. Cea mai înaltă structură nu se poate compara cu cel mai înalt munte; cea mai strălucitoare lumină este nesemnificativă pe lângă soare; iar puternica civilizație este minusculă în comparație cu vastitatea copleșitor de impresionantă a universului.
Dacă nu putem accepta că micile creații ar putea apărea în mod spontan, nu este oare lipsit de rezonabilitate să presupunem că munții, soarele și tot Universul nu au un creator puternic?
Dovada existenței lui Dumnezeu ne înconjoară din toate părțile
Nobilul Coran ne spune:
„În facerea cerurilor și a pământului, în schimbarea nopții și zilei, în corăbiile care plutesc pe mări cu ceea ce folosește oamenilor, în apa pogorâtă de Allah din cer, cu care a înviat pământul, după ce a fost mort, și a răspândit pe el vietățile, în schimbarea vânturilor și nourilor supuși dintre cer și pământ sunt cu adevărat semne pentru niște oameni care pricep” [Nobilul Coran 2:164]
Avem dovada unui Creator Atotputernic în tot ce se află în jurul nostru. Coranul ne invită să ne folosim cea mai de seama aptitudine intelectuală, rațiunea, pentru a vedea dovezile unui Creator în creația Sa. Fără să-L vedem pe Dumnezeu, putem fi ferm convinși de existența Lui.
Luați orice parte a lumii noastre sau a universului care vă fascinează și nu veți eșua i să găsiți dovada existenței lui Dumnezeu. De la funcționarea armonioasă a universului la procesele complexe care are loc în propriile noastre corpuri. De la adâncimile oceanului până la norii de pe cer. De la diversitatea limbajului uman, a alimentelor și a culturii până la lumea animalelor perfect concepute pentru mediul lor specific. Dovada nu arată nicio întâmplare sau adaptare evolutivă, ci mai degrabă arată un univers frumos, planificat cu grijă, proiectat și susținut de către un Creator Suprem. Cu alte cuvinte, în creație, îl putem „vedea” pe Dumnezeu.
Natura noastră înnăscută cunoaște faptul că Dumnezeu există
O credință în Creatorul Suprem a tot ceea ce există este înrădăcinată în natura umană. Chiar dacă alegem să nu-L vedem pe Dumnezeu în dovezile care se află în jurul nostru, adevărata noastră natură nu poate nega existența Sa. În momentele de suferință și dezastru din viața noastră, adevărata noastră natură strălucește; când ne confruntăm cu perspectiva iminentă a propriei noastre morți sau a morții copilului nostru sau a altei persoane dragi, chiar și cel mai înrăit ateu este cuprins de lacrimi, chemandu-l pe Dumnezeu. În ciuda tuturor progreselor noastre, nu putem controla viața și moartea, nici nu putem controla precipitațiile sau vântul, cu atât mai puțin să modificăm orice parte a universului în mișcare nici măcar printr-o fracțiune minusculă. În fața propriilor noastre limite, atunci când negăm că Dumnezeu există, suntem neîndemânatici în găsirea unui cuvânt care să descrie Puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu pe care o putem vedea și simți. Recurgem la cuvinte precum „mama natură”, „legi ale naturii”, „proces natural” sau chiar „ordinea universului.” Este o recunoaștere reticentă că există o putere care controlează universul.
Coranul îi întreabă pe cei care nu cred:
„Oare au fost ei creați de nimeni sau ei sunt creatorii? Sau au creat ei cerurile și pământul? Nu, ei nu cred cu convingere!” [Nobilul Coran 52:35-36]”
„Spune: «Laudă lui Allah și pace asupra robilor Săi pe care i-a ales! Allah este mai bun sau ceea ce voi Îi asociați? Nu este El Cel care a creat cerurile și pământul și v-a pogorât vouă apă din cer? Și cu ea Noi am făcut să răsară grădini minunate! [Altfel] nu v-ar fi fost vouă dat să faceți să răsară pomii lor! Oare există altă divinitate alături de Allah?» Însă ei sunt un neam care se abat!” [Nobilul Coran 27:59-60]
În fața tuturor dovezilor din jurul nostru și din interiorul nostru, este în întregime rezonabil să credem în existența lui Dumnezeu și să fim ferm convinși de puterea și înțelepciunea Sa, fără să-L fi văzut vreodată pe Dumnezeu.
Dar totuși vreau să-L pot vedea pe Dumnezeu
O persoană poate fi convinsă că Dumnezeu există, dar tot ar putea să întrebe: „De ce nu-L văd pe Dumnezeu?”
Cum poate credinciosul să nu se minuneze de creația și puterea lui Dumnezeu și să nu aibă dorința de a-L vedea pe Dumnezeu însuși?
În Coran, ni se spune povestea profetului Moise și cum a cerut să-L vadă pe Dumnezeu. El nu avea nici o îndoială cu privire la existența lui Dumnezeu, dar, întrucât i se acordase un timp și un loc anume pentru a vorbi cu Dumnezeu, profetul Moise a presupus că îl va vedea și pe Dumnezeu. Coranul afirmă:
„Și când a venit Moise la timpul hotărât de Noi și a vorbit cu el Domnul său, a zis el: «Doamne, arată-Te mie ca să Te văd!». I-a răspuns lui: «Tu nu Mă vei putea vedea, dar privește la munte și de va rămâne el neclintit, atunci Mă vei vedea!» Și când s-a arătat Domnul său muntelui, l-a prefăcut în pulbere, iar Moise s-a prăbușit leșinat. Iar când și-a venit în fire, a zis: «Mărire Ție! Mă întorc la Tine căindu-mă și sunt cel dintâi dintre credincioși!»” [Nobilul Coran 7:143]
Suntem incapabili din punct de vedere fizic să-L vedem pe Dumnezeu
Când Dumnezeu I s-a arătat muntelui, acesta s-a spulberat în bucăți, pentru că El nu este asemănător cu nimic din ceea ce știm și nu suntem în stare să-L înțelegem și să-L vedem.
„Privirile nu-L ajung, însă El prinde toate privirile. El este Cel Blând [și] Bine Știutor [Latif, Khabir]!” [Nobilul Coran 6:103]
„Făcătorul cerurilor și al pământului. El a făcut pentru voi soațe din voi înșivă și [a făcut] dobitoacele perechi. Prin aceasta vă înmulțește. Nu este nimic asemenea cu El. El este Cel care Aude Totul și Cel care Vede Totul [As-Sami’, Al-Basir].” [Nobilul Coran 42:11]
Ceea ce știm este lumea noastră și este în această lume, cu o anumită condiție ca să putem supraviețui. Dacă aceste condiții se schimbă, cum ar fi atmosfera, gravitația, temperatura, atunci nu am putea supraviețui pe această planetă.
Credința în cele nevăzute
Limitele abilităților cu care ne confruntăm ne sunt impuse de Dumnezeu. El nu ne-a dat capacitatea de a-L vedea, ci ne-a dat capacitatea de a ști că El există. Cu toate acestea, va veni un moment în care nevăzutul ne va deveni cunoscut – un punct în care Dumnezeu ne va da capacitatea de a vedea ceea ce nu puteam anterior. Vom vedea apoi cele nevăzute precum moartea, mormântul, îngerii, ziua judecății și Viața de Apoi.
Cei care au crezut în cele nevăzute, fără să fi văzut și au acționat după poruncile lui Dumnezeu, așa cum au fost dezvăluite profetului Său Muhammad (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa), vor avea succesul suprem.
Aceia care vor avea succes îl vor „vedea” în cele din urmă pe Dumnezeu. Li se va da capacitatea de a-L vedea pe Dumnezeu fără să a fi spulberați ca muntele. Va fi o confirmare frumoasă a ceea ce au știut întotdeauna.
