Subiectul existenței lui Dumnezeu este deseori abordat în adunări, lecții, programe televizate și filme. În timp ce unii au îndoieli în privința lui Dumnezeu, mulți oameni din diferite timpuri, culturi și religii au recunoscut existența unei puteri supreme. Deși oamenii sunt diferiți din aproape toate punctele de vedere, credința într-o putere supremă a existat constant în toate timpurile, culturile și regiunile.
Ateismul a devenit mai proeminent în timpurile moderne, în special după ce lumea Occidentului a avut experiențe neplăcute cu Biserica. De aceea, ateii resping de obicei religia bazându-se pe studiile lor referitoare la creștinism, și nu la islam. Ateismul și ateii își prezintă deseori poziția ca fiind bazată pe logică și știință, înfățișând simultan religia și oamenii religioși ca fiind înapoiați și lipsiți de logică. Ei resping existența lui Dumnezeu pretinzând că nu există destule dovezi științifice care să ateste acest lucru. Acesta este un standard nedrept, deoarece nu toate lucrurile în viață sunt dovedite folosind microscopul sau într-un laborator. În viețile noastre de zi cu zi acceptăm lucruri ca fiind adevărate prin metode care nu sunt științifice.
Unii atei refuză să creadă în existența lui Dumnezeu bazându-se pe faptul că nu Îl pot vedea. Pentru ei, să crezi în ceva ce nu poți vedea este echivalent cu a crede în basme sau în unicorni. Cu toate acestea, nu tot ce există în viață este acceptat doar pentru că poate fi văzut. Sunt multe lucruri în care credem, bazându-ne pe evidențe și nu pe dovezi. În sala de judecată, oamenii folosesc evidențele pentru a construi un caz ca să dovedească ceva. Ei iau toate piesele și le pun împreună pentru a ajunge la ceva considerat a fi „dovadă”. O mănușă la o locul unei crime, un martor și un motiv cunoscut sunt piese de evidență care sunt folosite pentru a construi un caz legal împotriva unui criminal. Dacă cineva merge acasă și vede mașina părinților lui, cheile, pantofii, haina și umbrela, pot folosi aceste piese de evidență ca să ajungă la concluzia logică, și anume că părinții sunt în casă.
Acceptăm faptul că majoritatea lucrurilor din viața noastră sunt bazate pe evidențe și nu pe dovada absolută a vederii. De exemplu, acceptăm că părinții noștri sunt cu adevărat părinții noștri, nimeni nu cere dovada științifică a faptului că el este copilul biologic al părinților săi. Oamenii acceptă acest lucru bazându-se pe faptul că părinții lor au fost împreună un număr de ani, că alți oameni mărturisesc că ei sunt părinții lor și bazându-se pe faptul că părinții lor sunt loiali unul altuia. Oamenii acceptă faptul că cineva este bărbat sau femeie, bazându-se pe evidențe cum ar fi părul facial, fizicul și alte trăsături. Nicio persoană întreagă la cap nu are nevoie de „dovezi” întotdeauna și pentru orice lucru, și nu cere să vadă părțile intime pentru a se asigura că cei din jurul lor sunt bărbați sau femei. Cu alte cuvinte, ei cred într-un lucru fără să îl vadă..
În mod asemănător, deși nu îl vedem pe Dumnezeu, există numeroase semne care atunci când sunt luate împreună dovedesc existența lui Dumnezeu. Coranul face referire la lucruri din natură ca și „semne”, care au scopul evidențierii măreției și existenței lui Dumnezeu. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor trec pe lângă aceste semne sau evidențe, întorcând spatele cu aroganță.
„Și câte semne sunt în cer și pre pământ, pe lângă care [oamenii] trec, întorcându-și fața de la ele!” [Nobilul Coran 12:105]
Soarele, luna, pământul, ploaia, nașterea, animalele, corpul uman și viața sunt toate evidențe ale existenței lui Dumnezeu, a cunoștinței și înțelepciunii Sale. Aceste semne duc la concluzia logică că există un Dumnezeu și că El nu a creat în deșert această lume.
„În crearea cerurilor și a pământului și în schimbarea nopții și a zilei sunt semne pentru cei dăruiți cu minte, ~ Care îl pomenesc pe Allah, stând [în picioare], sezând [jos] sau pe o parte și cugetă la facerea cerurilor și a pământului, [zicând]: «Doamne, n-ai făcut acestea în deșert! Slavă Ție! Apără-ne pe noi de chinul focului!»” [Nobilul Coran 3:190-191]
Pentru covârșitoarea majoritate a oamenilor, existența lui Dumnezeu nu are nevoie de dovezi, este foarte clară. După cum spune proverbul arab:
„Nimic nu va avea sens pentru minte dacă și lumina clară a zilei trebuie dovedită.”
