Acasa Principale Profetul Muhammad Caracterul Profetului ﷺ

Caracterul Profetului ﷺ

caracterul profetului

Allah a îmbinat în caracterul ultimul Său profet ﷺ cele mai de seamă calități, asigurând astfel dobândirea încrederii audienței sale. Persoana sa a strălucit din toate unghiurile, fiind astfel admirat de toți oamenii. Cei ce au considerat descendența crucială – deși ea nu este, în ochii lui Dumnezeu – l-au găsit pe Muhammad ﷺ ca fiind descendentul unei vițe nobile, cea mai pură dintre cele pure. Cei care au practicat analiza fizionomiei (evaluând caracterul unei persoane pe baza aspectului său fizic) au simțit că fața lui Muhammad ﷺ a strălucit cu integritate. Cei care l-au cunoscut față în față, sau mai târziu i-au citit biografia, au găsit în Muhammad ﷺ un stil de viață al sincerității și convingerii extraordinare.

Onestitatea lui ﷺ

Profetul ﷺ nu a fost doar o persoană a cărei sincerități să fie mărturisită ci a fost numit oficial de către membrii tribului său as-Sidiq al-Amin (cel sincer, cel demn de încredere). Deși a fost persecutat și mesajul său a fost respins de către neamul lui, oamenii nu au contenit să aibă încredere în el datorită caracterului său și a-i încredința spre păstrare cele mai prețioase bunuri ale lor. Aișa (fie ca Allah să fie mulțumit de ea) a spus: „El ﷺ l-a instruit pe Ali (fie ca Allah să fie mulțumit de el) să rămână în Mecca pentru a returna oamenilor toate bunurile încredințate de ei mesagerului lui Allah ﷺ. Nu a existat nimeni în Mecca (inclusiv dușmanii săi!) care să nu fie îngrijorat de siguranța obiectelor sale de valoare decât atunci când acestea erau încredințate trimisului lui Allah ﷺ, datorită onestității și credibilității sale cunoscute de toată lumea. Astfel, Ali (Allah fie mulțumit de el) a rămas timp de trei zile și trei nopți pentru a înapoia oamenilor tot ceea ce fusese încredințat spre păstrare Trimisului lui Allah ﷺ, și apoi l-a ajuns din urmă după îndeplinirea acestei sarcini.”

Convingerile sale în ceea ce privește onestitatea au fost atât de deosebite încât oameni din ere diferite, din culturi și religii diferite au recunoscut acest lucru. Cu adevărat, nu ne putem imagina că există vreo persoană corectă și sinceră care, după ce citește biografia lui ﷺ, să ajungă la o concluzie diferită.

Thomas_CarlyleDeși filozoful și istoricul scoțian Thomas Carlyle (d. 1881) a avut reținerile sale în ceea ce privește Islamul, fascinația lui cu privire la sinceritatea ultimului Profet ﷺ apare deseori a fi la limită între intrigă profundă și clară convingere. De exemplu, el explică:

Se opune foarte mult teoriei impostorului, faptul că el a dus o viață lipsită întru totul de orice lucru spectacular, linistita și prin excelenta obișnuită, până ce puterea anilor săi s-a istovit. Împlinise patruzeci de ani înainte de a vorbi vreodată despre vreo misiune din Rai. Toate neregulile, adevărate sau presupuse, datează după cel de-al cincizecilea an, când a murit Khadija cea bună. Toată „ambiția” lui, aparent, fusese, până acum, să trăiască o viață onestă; „faima” lui, simpla părere bună a vecinilor care îl cunoșteau era suficientă până acum. Numai atunci când deja îmbătrânise și văpaia lasciva a vieții sale se stinsese, iar pacea devenind principalul lucru pe care această lume a putut să i-l dea, s-a gândit el să-și înceapă „cariera ambiției” și, dezmintind tot caracterul său trecut și existența, făurit [de ceilalți] în persoana unui nemernic simplu șarlatan gonind după a agonisi ceea de nu mai putea să se bucure! După mine, nu există niciun graunde de adevăr în această [teorie a impostorului].

În aceeași carte, Carlyle spune:

Minciunile (defăimarea occidentală), pe care un excesul de zel bine-intenționat le-a adunat în jurul acestui om (Muhammad) reprezintă o rușine numai la adresa noastră.

În istoria omenirii, mulți impostori au pretins profeția și au fost găsiți cu toții lipsiți de orice virtute, mânați de oportunismul lipsit de orice etică. Acest lucru este endemic și așteptat de la profeții impostori – pentru că ei au ales calea de a fi cei mai siniștri dintre mincinoși. Așa cum a minți despre prietenii tăi este mai nedemn decât minciuna supsa despre o persoană necunoscuta, și așa cum minciuna despre părinții tăi este mai rea decât minciuna despre prietenii tăi, nu este nimic mai urât decât o persoană care minte despre Dumnezeu. De aceea, atunci când un om cu onestitatea indiscutabilă a lui Muhammad ﷺ care a trăit timp de patruzeci de ani fără a minți vreodată, apoi pretinde că este profet al lui Dumnezeu, acest lucru ar trebui văzut ca un semn al veridicității afirmației sale.

În cele din urmă, „Soarele a eclipsat în timpul vieții Mesagerului lui Allah ﷺ în ziua când a murit [fiul său] Ibrahim. Oamenii au început să spună că soarele a eclipsat din cauza morții lui Ibrahim. Mesagerul lui Allah ﷺ a spus:

«Soarele și luna nu eclipsează din cauza morții sau a nașterii nimănui. Mai degrabă, ele sunt două dintre semnele lui Allah, prin care El insuflă teamă robilor Săi. Când sunteți martorii unei eclipse, rugați-vă și invocați-L pe Allah.»

Dacă Profetul ﷺ era un impostor, aceasta ar fi fost ocazia perfectă pentru a profita și a-și spori credibilitatea. Aceste evenimente, prin coincidența lor, au deschis o fereastră extrem de convenabilă pentru auto-promovare și totuși Profetul ﷺ nu a lăsat pe nimeni să interpreteze acest lucru ca fiind expresia întristării cerurilor în urma morții lui Ibrahim. Deși suferea în urma acestei tragice pierderi, el a urcat în amvon, a dezmințit interpretarea falsă și a afirmat cu fermitate că eclipsele nu urmează decât legile universale ale lui Allah.

Austeritatea și caracterul ascetismului său ﷺ

Stilul de viață simplu și auster al profetului ﷺ este o indicație clară a faptului că misiunea sa nu a putut fi în folos personal. La urma urmei, el a fost un om ce a avut sub controlul său întreaga Arabie la sfârșitul vieții sale. Chiar și înainte, a avut mii de adepți pe toată durata șederii sale în Medina; cei ce îl urmau care doreau să-l servească și le făcea plăcere să facă orice pentru el ﷺ. Luând toate acestea în considerare, nu găsim lux în nicio sferă a vieții sale. Mai degrabă, găsim în camera lui o rogojină de paie care îi lăsa urme pe spate și un recipient pentru apă, din piele, ce stătea atârnat pentru spălat. Când el ﷺ dorea să se roage în această cameră, îi atrăgea atenția Aișei (pacea fie asupra ei) să-și strângă picioarele pentru a-i face loc să se prosterneze. Luni de zile focul pentru gătit nu era aprins în casa lui, iar familia lui ﷺ trebuia să fie mulțumită cu curmale și apă, cu excepția cazului în care vreun companion îi dăruia niște lapte.

Edward Gibbon (d. 1794), istoric și membru al parlamentului englez a scris:Edward_Gibbon

Bunul carcater al lui Muhammad a disprețuit pompa regalității. Trimisul lui Dumnezeu obișnuia sa ia parte la sarcinile din casa sa: el ﷺ făcea focul, mătura podeaua, mulgea oile și-și repara cu mâinile sale pantofii și hainele. Refuzând penitența și meritul unui pustnic, el a urmat fără efort sau deșertăciune dieta cumpătată a unui arab.

Cu alte cuvinte, el ﷺ nu numai că a îndurat asprimea unei vieți austere, ci acest lucru era ceva normal pentru el. El nu încerca să încurajeze monahismul sau deprivarea de sine prin caracterul său, și nici nu alesese acest trai minimalist pentru a câștiga lauda celorlalți Gibbons continuă:

Cu ocazii deosebite, și-a ospătat companionii cu o masă bogată. Dar, în viața sa zilnică, puteau trece multe săptămâni fără ca focul să se aprindă în vatra Profetului ﷺ.

Irving_WashingtonPotrivit lui Washington Irving (d. 1859), biograf și diplomat american:

El ﷺ era sobru și cumpătat în dieta sa și un obișnuit riguros al postului. El nu era îngrijorat de felul în care arăta, ostentația unei minți mărunte; nici simplitatea în îmbrăcăminte nu era o fandoseală, ci un rezultat al realei lipse de importanță a distincției provenită dintr–o sursă atât de trivială … Triumful său militar nu a trezit nici mândrie, nici ticăloșie, așa cum ar fi făcut-o dacă acestea ar fi fost făcute pentru scopuri egoiste. În vremurile de putere maximă el ﷺ a păstrat aceeași simplitate în maniere și aparență ca în zilele cele mai dificile. Departe de a adopta un statut regal, el ﷺ era nemulțumit dacă, la intrarea într-o cameră, se făceau pentru el gesturi de respect ieșite din comun.

Bosword Smith (d. 1908), preot, director de școală și autor scria: Bosword_Smith

Șef al statului și conducătorul Bisericii; el ﷺ a fost Cezar și Papa într-o singură persoană; însă el a fost Papa fără să aibă pretențiile Papei și Cezar fără legiunile lui Cezar, fără să aibă o armată, fără un bodyguard, fără forța poliției, fără un venit fix. Dacă a existat cineva care să conducă după legile divine, acela a fost Muhammad ﷺ, deoarece a avut toată puterea fără să aibă sprijinul lor. Lui nu i-a păsat de veșmântul puterii. Simplitatea vieții lui private era în armonie cu viața sa publică. 

 

Curajul său ﷺ

Marele curaj al Profetului ﷺ a însemnat că el ﷺ nu era numai sincer, ci și sigur de sinceritatea sa. Unii orientaliști, deși toți descriu islamul într-un stil batjocoritor, aleg să susțină că Muhammad ﷺ nu a mințit în mod conștient, ci a suferit de o boală mintală care l-a supus la iluzii de grandoare. Această afirmație se prăbușește la picioarele vitejiei documentate a Profetului ﷺ, deoarece cineva care „aude voci” și are tulburări psihologice ar fi inconsecvent, reticent și incapabil să obțină toate triumfurile pe care el le-a atins. Mai important, o persoană perturbată mintal nu ar veni niciodată cu un sistem complet de credințe și legi care să câștige respectul a mii de istorici, filozofi și alți literați. Prin urmare, curajul consistent și fără egal al lui Muhammad ﷺ devine un garant în sprijinul caracterului său și a profeției sale.

Profetul ﷺ nu a fugit niciodată de la luptă; mai degrabă, s-a luptat fără teamă pe linia întâi. Ar fi fost perfect de înțeles ca Profetul ﷺ să se ferească de luptă, pentru că moartea lui ﷺ ar însemna sfârșitul mesajului. Cu toate acestea,

Ali b. Abi Talib (Allah să fie mulțumit de el), celebrul războinic, a spus:

„Eu am fost martor în ziua bătăliei de la Badr cum stăteam aproape de Profet ﷺ pentru acoperire și el ﷺ era cel mai apropiat dintre noi față de dușman și el ﷺ era cel mai viteaz în acea zi.”

Un om i-a spus odată lui al-Bara’ b. Azib (Allah să fie mulțumit de el):

„Ați fugit în Ziua bătăliei de la Ḥunayn, O Abu ‘Umara?” El a răspuns: „Pot să mărturisesc că Profetul lui Allah ﷺ nu s-a retras. Mai degrabă, au fost niște tineri care s-au pripit și au întâlnit – fără să fie înarmați adecvat – un grup din Hawazin și Banu Naḍīr. S-a întâmplat să fie arcași [excelenți] și au tras în ei un munte de săgeți cu care i-au expus [rîndurile]. Oamenii s-au întors [spre ajutor] la Mesagerul lui Allah ﷺ, al cărui catâr a fost condus de Abu Sufyan b. Harb. El ﷺ s-a dat jos de pe măgar, s-a rugat și a invocat ajutorul lui Dumnezeu. Ceea ce a spus a fost: «Eu sunt Profetul; aceasta nu este nicio înșelăciune. Eu sunt fiul lui Abdul-Muttalib! O, Allah, trimite-ne ajutor!» Pe Allah, când lupta a devenit feroce, am căutat protecție în spatele lui ﷺ și numai cei mai viteji dintre noi puteau să stea lângă el [în luptă].”

Când Allah a revelat versetul:

„O, Trimisule! Vestește ceea ce ți-a fost trimis de la Domnul tău! Dacă nu o faci, înseamnă că nu ai transmis mesajul Lui. Însă Allah te ocrotește de oameni și Allah nu călăuzește neamul de necredincioși.” (Nobilul Coran 5:67)

profetul ﷺ le-a interzis companionilor să mai stea de pază noaptea la ușa sa.

Într-o noapte musulmanii – care erau în continuare neliniștiti de frica atacării Medinei în orice moment de către romani – s-au trezit din cauza unui zgomot puternic. Grăbindu-se spre acel loc, l-au întâlnit pe profet ﷺ care se întorcea călare pe un cal fără șa, aparținând lui Abu Talha, cu sabia atârnată de gât, asigurându-i că a fost doar o alarmă falsă. [10] Trebuie să ai un curaj exemplar ca să te duci singur și să faci față unui posibil pericol, un curaj care ar fi admirat chiar și de cele mai curajoase suflete.

Perseverența lui ﷺ

Profetul Muhammad ﷺ nu a manifestat curaj doar la anumite evenimente din viața sa, ci a arătat totuși o rezistență și o consecvență exemplară. Gândește-te la un om care nu l-a cunoscut pe tatăl său, care cu greu s-a bucurat de compasiunea mamei sale, apoi și-a pierdut bunicul și apoi pe unchiul său și în același timp și pe cea mai dragă soție. Gândește-te la un om care a trăit pentru a fi martor la moartea fiecăruia dintre copiii săi, exceptând unul, care a fost tratat ca o amenințare și fugar după decenii în care și-a construit o reputație impecabilă în rândul poporului său. Un om care a experimentat abuz fizic până când a leșinat, a fost înfometat ani de zile de către propriul popor și a supraviețuit nenumăratelor campanii de asasinare lansate împotriva sa. Imaginează-ți un bărbat care a fost evacuat din casa sa, a fugit în Medina pentru a găsi adăpost, doar pentru a găsi acolo ipocriți care căutau orice ocazie pentru a-l trăda. Un om care observa încercările de asasinare împotriva vieții sale desfășurându-se în mod regulat, precum și uciderea și mutilarea rudelor și tovarășilor săi, apoi calomnierea soției sale iubite Aișa (Allah fie mulțumit de ea), fiica celui mai loial tovarăș.

Cine ar putea să persevereze cu speranță și să persiste în etică fără egal, prin toate acestea, cu excepția cuiva infuzat de un ajutor unic din ceruri? Profetul ﷺ s-a ridicat din abisul negativității și nu numai că a supraviețuit, ci a devenit un izvor de milă și empatie pentru oameni, animale și plante deopotrivă. Acesta nu este altceva decât un miracol; numai Dumnezeu îi readuce la viața pe cei morți și produce un izvor dintr-o stâncă și înflorește un trandafir în deșert. Numai Dumnezeu ar fi putut să-l țină zâmbind de-a lungul timpului, jucându-se cu nepoții lui, susținându-și principiile și ridicând spiritele celor care sufereau cu mult mai puțin decât el. Doar Dumnezeu ar fi putut să-l împuternicească să aibă compasiune pentru cei cu inimă rea, iertare pentru dușmanii săi și preocupare pentru aroganți.

Numai Dumnezeu ar fi putut să-i păstreze inima recunoscătoare în vreme ce alții nu puteau fi nici măcar răbdători și inima milostivă pe când ceilalți nu puteau fi nici măcar drepți.

Deși incidentele care reflectă perseverența lui sunt nenumărate, orice persoană cinstită se poate familiariza pur și simplu cu exilul din valea tribului lui Abu Talib. Aceasta a continuat pe o perioadă de trei ani extrem de brutali, în care profetul ﷺ vedea buzele companionilor săi înverzindu-se de la frunzele pe care le mancau și pieile de animale pe care le rodeau, din disperarea de a găsi orice sursă de hrană. De fapt, cei mai dragi membri ai familiei se stingeau încet în fața ochilor săi. Khadīja (Allah fie mulțumit de ea) și Abu Talib au fost atât de slăbiți din cauza acelui exil încât nu și-au revenit complet niciodată; amândoi au murit curând după aceea. În anul după ce a dispărut protecția lui Abu Talib, Profetul ﷺ a primit cel mai umilitor tratament al vieții sale.

Aișa (Allah fie mulțumit de ea) a raportat că l-a întrebat odată pe profet ﷺ: „Ai întâlnit o zi mai grea decât ziua bătăliei de la Uhud?” Profetul ﷺ a spus: „Tribul tău mi-a creat o mulțime de probleme însă cea mai grea zi a fost Ziua ‘Aqabah când m-am prezentat în fața lui ‘Abd Yalaayl b. ‘Abd Kulal, iar el nu mi-a răspuns așa cum am căutat. [Într-un târziu] am plecat, copleșit de durere, și nu m-am putut relaxa până când nu am ajuns lângă un copac și mi-am ridicat privirea la cer și am văzut că eram umbrit de un nor. M-am uitat la nor și l-am văzut pe Gavriil în el. El m-a chemat, spunând: «Allah a auzit discursul oamenilor tăi și felul în care ți-au răspuns și Allah l-a trimis pe îngerul răspunzător de acești munți la tine pentru a-i porunci să facă orice vrei cu acești oameni.» Îngerul munților m-a salutat și mi-a spus: «O, Muhammad, poruncește-mi ceea ce dorești și, dacă vrei, voi lăsa acești doi munți să se prăvălească asupra lor», am spus: «Nu, mai degrabă sper că Allah va aduce de la descendenții lor oameni care îl vor adora numai pe Allah fără să-i asocieze Lui niciun partener.»

În alta relatare, el ﷺ a petrecut zece zile în Ta’if după ce a vorbit cu liderii de acolo invitându-i la Islam, până ce o gloată s-a strans să-l alunge. Au făcut două rânduri și l-au impins cu forța printre ele, în timp ce îi vorbeau în batjocură, insultându-l și aruncând în el cu pietre, până când pe picioarele lui binecuvântate a prins a soroi sângele și până ce i-au spart capul lui Zayd b. Haritha. [12] Dar chiar și în acea oră întunecată și toată această durere chinuitoare nu a întrerupt perseverența Profetului ﷺ.

Optimismul lui ﷺ

Este remarcabil modul în care profetul Muhammad ﷺ nu și-a pierdut niciodată speranța în sprijinul și victoria lui Allah, indiferent de cât de aparent fără speranță situația lui devenea uneori. Acest optimism face mărturia unei inimi pătrunse de o credință supremă. La plecarea din Mecca pentru migrare, Profetului ﷺ și lui Abu Bakr (Allah fie mulțumit de el) li s-a luat urma și au fost urmăriți până la intrarea într-o peșteră. Mercenarii se aflau la gura peșterii și pur și simplu trebuiau doar să se aplece pentru a privi înăuntru și nimic nu i-ar fi împiedicat să-l vadă și să-l prindă pe Profet ﷺ. În acel moment nefericit, când disperarea pătrunde chiar și în cele mai ferme dintre suflete, Profetul ﷺ i-a spus însoțitorului său ceva incredibil:

„O Abu Bakr, ce crezi despre doi – când Allah este al treilea?”

Coranul a citat mai târziu acest incident spunând:

„Dacă voi nu-i veniți în ajutor, [să știți că] l-a ajutat Allah [mai înainte], când cei care nu credeau l-au alungat, ca unul dintre cei doi. Când ei doi se aflau în peșteră și când el i-a zis însoțitorului său: „Nu fi mâhnit, căci Allah este cu noi!” Și a pogorât Allah liniștea Sa asupra lui și i-a venit în ajutor cu oșteni pe care voi nu i-ați văzut și a făcut cuvântul celor care nu credeau [să coboare] jos, în timp ce cuvântul lui Allah [s-a înălțat] cel mai sus. Iar Allah este Puternic [și] Înțelept [‘Aziz, Hakim].” (Nobilul Coran 9:40)

O persoană poate spune: de unde știm că Muhammad ﷺ nu a inventat acest verset după respectivul eveniment, oferind prin el o imagine necinstită despre convingerea lui neclintită în Dumnezeu? Cel mai simplu răspuns este acela că Abu Bakr (Allah fie mulțumit de el) a fost martor ocular la calmul și reculegerea Trimisul lui Allah ﷺ din acele minute teribile. Dacă nu ar fi fost așa, Abu Bakr (Allah fie mulțumit de el) ar fi rămas cel mai mare admirator al său și ar fi continuat să-l respecte ca întrupare a integrității, chiar și după moartea Profetului ﷺ?

Astfel a fost convingerea pe care Profetul Muhammad ﷺ a avut-o în credința sa, prin care făgăduința lui Allah pe care inima lui o vedea invingand lipsa de speranță pe care ochii lui o vedeau. Același lucru s-a petrecut și cu Moise, la mal:

„Și când cele două cete s-au văzut una pe alta, au zis însoțitorii lui Moise: „Suntem ajunși!” ~ Dar el a zis: „În nici un caz! Domnul meu este cu mine și El mă va călăuzi!” (Nobilul Coran 26:61-62)

Acest grad de certitudine a fost unic doar pentru Profeți și Mesageri; chiar dacă lumea își pierdea speranța, ei nu au deznădăjduit niciodată.

Caracterul celor ce il urmau

La analiza veridicității profeției lui Muhammad ﷺ, ar putea fi o dovada de neglijenta sa limitam numărul celor ce l-au urmati la companionii nobili. Profetul Muhammad ﷺ este cea mai influentă personalitate din istoria omenirii (vezi: 100, de Michael Hart), el fiind urmat în particularitățile cele mai private sau nuanțate ale vieții sale. Timp de un mileniu și jumătate a existat o fascinație la nivel mondial de asemănare cu ultimul profet, chiar și cu prețul opoziției față de cultura dominanta sau a tendințelor actuale. Pentru 1,6 miliarde de oameni astăzi, acesta este un preț mic care trebuie plătit pentru oglindirea ființei umane ideale.

David George Hogarth (d. 1927), învățat și arheolog britanic a spus:

 

Serios sau trivial, comportamentul său zilnic a instituit un canon pe care milioane de oameni îl observă astăzi cu conștientă vie. Nicio altă persoană privită ca fiind Omul Perfect nu a fost imitată în același detaliu precum Muhammad ﷺ. Conduita fondatorului creștinismului nu a guvernat viața obișnuită a urmașilor săi. În plus, nici un fondator al unei religii nu a lăsat în urma sa o culme atât de impunătoare precum apostolul musulman.

 

Cu toate acestea, cei mai de seamă dintre cei ce l-au urmat au fost, fără îndoială, companionii lui, și aceasta este ceea ce distinge mărturia lor față de adevărul mesajului său. Acești companioni nu erau doar o grămadă de oameni buni care se rugau noaptea, își dedicau viețile lui Dumnezeu, dar aveau o naivitate colectivă. Aceasta a fost, fără părtinire, cea mai semnificativă generație din istoria omenirii.

Geniul lui Umar b. al-Khaṭṭāb (Allah fie mulțumit de el), de exemplu, a fost recunoscut de mulți istorici. De fapt, Columbia Istoria lumii afirmă că „Umar a adoptat o birocrație superioară față de puternicul Imperiu Roman care a precedat conducătorul musulman.”  Atunci când un arab ce provine dintr-un trib poate construi un guvern federal cu putere centralizată, dar avand in același timp flexibilitatea de a face periferiile acestei uniuni durabile – și prin aceasta schimbând cursul istoriei – ar trebui să recunoaștem că aceasta este o minte excepțională. Aceasta este o singură persoană care a crezut în profeția lui Muhammad ﷺ, care i-a călcat pe urme cu o admirație totală. Abu Bakr, care a dat jumătate din averea sa de dragul Islamului, Bilal care a refuzat să renunțe la credința sa în ciuda torturii groaznice, Sumayya și Yasir au fost torturați până la moarte pentru că refuzau pana și a pretinde că nu credeau în misiunea profetică a lui Muhammad ﷺ, nu constituie evenimente neînsemnate. Cât despre cei care au supraviețuit, ei și-au asumat sarcina importantă de a incorpora acest spirit și mesaj în viața lor, făcându-i cei mai demni de lauda lui Dumnezeu:

„Sunteți cea mai bună comunitate care s-a ivit pentru oameni. Voi porunciți ceea ce este drept și opriți ceea ce este nedrept și credeți în Allah.” (Nobilul Coran 3:110)

Fiind urmat cu atâta ardoare de oameni de un astfel de calibru, care au trăit în preajma sa înainte și după profeție, și au fost martori la comportamentul său zilnic, este un semn clar al siguranței și încrederii pe care o aveau în el ﷺ și în misiunea sa.

William Montgomery Watt (2006), istoric scoțian și profesor emerit de studii arabe și islamice, a scris:William_Montgomery_Watt

Disponibilitatea lui de a fi supus persecuției pentru credințele sale, caracterul moral înalt al celor care au crezut în el și au privit la el ca un lider, și măreția realizării sale – toate susțin integritatea sa fundamentală. Presupunerea că Muhammad ﷺ este un impostor, ridică mai multe probleme decât rezolvă. Mai mult, niciuna dintre marile figuri ale istoriei nu este atât de prost apreciată în Occident ca Muhammad ﷺ… Astfel, nu trebuie doar să-i atribuim lui Muhammad ﷺ onestitatea esențială și integritatea scopului, dar vrem să-l înțelegem câtuși de puțin; dacă trebuie să corectăm erorile pe care le-am moștenit din trecut, nu trebuie să uităm că dovada concludentă este o cerință mult mai strictă decât un spectacol de plauzibilitate și într-o chestiune cum ar fi aceasta nu poate fi atinsă decât cu dificultate.

 

Aceasta a fost personalitatea imaculată a profetului Muhammad ﷺ, ce a danuinit în acele secole și la mult timp după ce viața sa a contenit. Nu este de mirare de ce o întreagă generație s-a întrecut pe sine în a-i călca pe urme în a purta zâmbetul pe buze, în altruism sau în susținerea poziției sale pentru adevăr și slujire a omenirii.

Incarca mai multe articole pe aceeasi tema
Comentariile sunt inchise.

Citeste si

Locul de popas: Paradisul

Ați plecat vreodată într-o plimbare lungă cu mașina prin mai multe state, lăsând casa și p…