Drepturile omului
Trăim într-o epocă ce iese în evidență prin avansul tehnologic fără precedent. Din păcate, prejudecățile și nedreptatea care au afectat rasa umană de-a lungul istoriei, continuă să existe și sunt responsabile pentru suferința umană nespusă. A discuta despre drepturile omului este în acest context îndeosebi de important.
Ce constituie drepturile omului? Putem conveni asupra unui înțeles comun al acestor drepturi și astfel să ne asigurăm că acestea sunt aplicate universal fiecărui membru al societății? Aceste întrebări au fost subiectul unor documente istorice cum ar fi: Magna Carta, Declarația Franceză a Drepturilor Omului, Legea Drepturilor din America și Convenția de la Geneva.
Ceea ce este trecut cu vederea însă este faptul că aceste întrebări au fost abordate de diferite tradiții religioase. Modelul islamic al drepturilor omului, în particular, este izbitor de riguros, cu o viziune și relevanță deosebită pentru timpurile moderne. Contribuția Islamului la drepturile omului poate fi apreciată atunci cand ea este comparata cu fondul istoriei mondiale și cu realitățile timpurilor moderne. Inegalitatea socială, rasială, de gen și religioasă a existat mereu. Diferențele economice și sociale au dus la asuprirea clasei de jos și prejudecățile sociale au fost cauza subjugării și sclaviei oamenilor de culoare; statutul femeii a fost degradat de atitudinea șovinistă, iar atitudinea omniprezentă a superiorității religioase a dus la răspândirea persecuției celor ce aparțin altor credințe.
Atunci când analizăm problema drepturilor omului în contextul Islamului, este important să ne amintim distincția dintre drepturile prevăzute textual și aplicarea greșită a acestora și interpretarea eronată de către ființele umane imperfecte. Așa cum societățile occidentale încă luptă împotriva rasismului și a discriminării, societatea islamică se zbate pentru a pune în aplicare pe deplin drepturile omului în Islam.
Drepturile omului in Islam sunt poruncite de Divinitate
Trăsătura distinctivă a drepturilor omului în Islam este aceea că aceste drepturi sunt rezultatul natural a unei practici mai largi a credinței, faptelor și comportamentului despre care musulmanii cred că au fost revelate de Divinitate.
Coranul cel Nobil spune:
„Allah poruncește dreptatea, plinirea faptei bune și dărnicia față de rude și El oprește de la desfrâu, faptă urâtă și nelegiuire. El vă îndeamnă pentru ca voi să vă aduceți aminte. ~ Țineți-vă legământul față de Allah, după ce l-ați făcut și nu călcați jurămintele după ce le-ați întărit și după ce L-ați luat pe Allah drept chezaș pentru voi, căci Allah știe ceea ce faceți.” [Nobilul Coran 16:90-91]
Demnitate și egalitate
Drepturile omului pot fi văzute drept rezultat a două principii fundamentale: DEMNITATEA ȘI EGALITATEA. Demnitatea este dreptul fundamental al fiecărei ființe umane dat de simpla virtute a umanității sale. Coranul cel Nobil spune:
„Noi i-am cinstit pe fiii lui Adam și i-am purtat pe ei pe uscat și pe mare și le-am dat lor ca hrană felurite bunătăți și i-am ales pe ei înaintea multor altora din cei pe care i-am creat.” [Nobilul Coran 17:70]
În ceea ce privește egalitatea, versetul Coranic este explicit:
„O, voi oameni! Noi v-am creat pe voi dintr-un bărbat și o muiere și v-am făcut pe voi popoare și triburi, pentru ca să vă cunoașteți. Cel mai cinstit dintre voi la Allah este cel mai evlavios dintre voi. Allah este Atoateștiutor [și] Bineștiutor [‘Alim, Khabir].” [Nobilul Coran 49:13]
Cu toate acestea, ce deosebește o ființă umană de alta în fața lui Dumnezeu este evlavia și fica de Dumnezeu.
Proliferarea omenirii în mai multe rase și etnii este o dovada a Măreției și Înțelepciunii lui Dumnezeu. Diferențele fizice și rasiale între ființele umane nu implică inegalitate. Cu toate acestea, superioritatea rasială și discriminarea sunt interzise în Islam și contrazic esența sa. Acest concept este exemplificat în următoarea tradiția profetică:
„Niciun arab nu este superior fata de un nearab, niciun nearab nu este superior față de vreun arab. Un alb nu este cu nimic superior unui negru, și niciun negru nu este superior față de vreun alb. Cu toții sunteți fiii lui Adam, iar Adam a fost creat din lut.“
Egalitatea femeilor
Ca și creație a lui Dumnezeu, femeile sunt egale cu bărbații din punct de vedere spiritual. Ele sunt răsplătite pentru rugăciune și acte caritabile și în același timp trase la răspundere pentru acțiunile lor, bune sau rele, împlinite în viața lor pe acest pământ. Mărețul Coran spune:
„Oricine face fapte bune, bărbat sau femeie – credincios fiind aceia vor intra în Rai și nu vor fi nedreptățiți nici cât un punct.” [Nobilul Coran 4:124]
Atât femeile cât și bărbații au responsabilități în ceea ce privește familia lor și societatea, după cum reiese clar din următorul verset:
„Dreptcredincioșii și dreptcredincioasele își sunt aliați unii altora. Ei poruncesc ceea ce este cuvenit, opresc de la ceea ce este neîngăduit, plinesc Rugăciunea [As-Salat], aduc Dania [Az-Zakat] și se supun lui Allah și Trimisului Său. Cu aceștia Allah va fi îndurător, căci Allah este Puternic [și] Înțelept [‘Aziz, Hakim].” [Nobilul Coran 9:71]
În conformitate cu legea islamică, femeile au dreptul să dețină proprietăți și afaceri, să participe la tranzacții financiare, au dreptul de a primi moștenire, dreptul la vot, dreptul de a dobândi educație și de a participa în treburi legale și politice. Faptul că societățile musulmane nu acordă întotdeauna aceste drepturi femeilor reprezintă un exemplu al situației în care ființele umane eșuează în punerea în aplicare pe deplin a Legii Divine.
Dreptul la viață și siguranță
Dreptul cel mai de bază al unui om este dreptul de a trăi. Coranul cel Nobil recunoaște acest drept în următoarele versete:
„Și nu luați sufletul pe care Allah l-a socotit oprit, decât pe drept! Dacă cineva a fost omorât pe nedrept, atunci dăm Noi putere celui mai înrudit cu el, însă acesta să nu se întreacă în omor, căci el este ajutat [de lege]!” [Nobilul Coran 17:33]
„De aceea am prescris Noi pentru fiii lui Israel că cel care ucide un suflet nevinovat de uciderea altui suflet sau de o altă stricăciune pe pământ, este ca și când i-ar ucide pe toți oamenii, iar cel care lasă în viață un suflet este ca și cum i-ar lăsa în viață pe toți oamenii. Trimișii Noștri au venit la ei cu semne învederate și totuși iată că mulți dintre ei săvârșesc silnicii pe pământ și după aceasta [venirea trimișilor].” [Nobilul Coran 5:32]
Viața din punct de vedere islamic este ceva încredințat sacru de la Dumnezeu. Nu îi este permis niciunei ființe umane să ia viața altcuiva, excepție făcând cazul când aceasta reprezintă sentința administrată de către o instanță competentă în urma un proces juridic.
Ființele umane au numai dreptul de a nu fi prejudiciate, ci ele au dreptul de a fi protejate de daune – fizice sau de altă natură. Deci, în conformitate cu legea islamică, sunt responsabili în fața legii dacă, de exemplu, cineva nu a intervenit și nu a împiedicat moartea unui om orb, oprindu-l de la o cazatura mortală atunci când o putea face.
Chiar și în caz de război, Islamul poruncește tratamentul nobil față de inamic pe câmpul de luptă. Islamul a tras o linie clară de distincție între cei ce participă activ la luptă și rezidenții ce nu iau parte la ostilități din partea țării inamice. În ceea ce privește populația necombatantă, cum ar fi femeile, copiii, cei în vârstă și cei infirmi, instrucțiunile Profetului (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) au fost după cum urmează:
„Nu ucideți niciun bătrân, femeie sau copil”.
„Nu ucideți călugării din mănăstiri.”
În timpul unei lupte, Profetul ﷺ a văzut trupul neînsuflețit al unei femei întins pe jos, și a spus: „Ea nu face parte dintre cei ce participă la lupta. Asadar, cum a fost ea ucisa?”
Astfel le este garantată siguranța vieții celor ce nu participă activ la luptă, chiar dacă țara lor este în război cu țara islamică.
Dreptul la credință
Contrar frecvetelor concepții greșite, un stat cu adevărat islamic este obligat nu numai să permită ci și să respecte diversitatea. În acest fel, nemusulmanii ce locuiesc într-un stat islamic au dreptul sa implineasca acte de adorare în conformitate cu religia lor.
Când Spania a fost condusă de musulmani, orașul Cardova a fost considerat „centrul intelectual al Europei”, unde studenții mergeau să studieze filozofia, știința și medicina având drept dascăli învățați musulmani, evrei și creștini.
„Această societate bogată și sofisticată a adoptat atitudinea tolerantă față de alte credințe. Toleranța era nemaiîntâlnită în restul Europei. Dar, în Spania musulmană, mii de evrei și creștini trăiau în pace și armonie cu stăpânitorii lor musulmani.“ (Burke, 1985, p. 38)
Dreptul la un standard minim al vieții
Un standard minim al vieții include minimul necesar supraviețuirii, cum ar fi hrana, îmbrăcămintea, adăpostul și îngrijirea medicală. Oricine suferă de lipsa acestor necesități economice are dreptul de a beneficia de ajutor pentru a răspunde nevoilor sale. Este datoria fiecărui musulman cu mijloace adecvate să dea din averea sa, în scopul de a eradica sărăcia din societate.
Coranul cel Nobil spune:
„Și în averea lor se afla un drept pentru cerșetor și pentru cel nevoiaș.” [Nobilul Coran 51:19]
Dreptul la justiție
Islamul cere ca musulmanii să aibă un caracter integru și să se poarte cu dreptate față de întreaga rasă umană, indiferent de etnie, naționalitate, credință, fie că este vorba despre prieteni sau dușmani. Coranul cel Nobil spune:
„O, voi cei care credeți! Fiți statornici față de Allah și martori drepți! Să nu vă împingă ura împotriva unui neam să nu fiți drepți! Fiți drepți, căci aceasta este mai aproape de evlavie! Și fiți cu frică de Allah, căci Allah este Bine Știutor [Khabir] a ceea ce faceți voi!” [Nobilul Coran 5:8]
Sentimentul dreptatii cuprins de Islam „reprezinta unul dintre idealurile cele mai minunate ale Islamului, pe masura ce citesc Coranul, găsesc acele principii dinamice ale vieții, nu învăluite în misticism, ci etica practică menită vieții de zi cu zi, potrivită întreagii lumii.” [Prelegeri despre «Idealurile Islamului» vezi Discursuri și scrierile lui Sarojini Naidu, Madras, 1918, p.167]
Drepturile și îndatoririle comune
Din discuția de mai sus, reiese clar că legea islamică conține drepturi date de divinitate omenirii în rolul lor specific de soț, părinte, copil, rudă, vecin, prieten, și chiar dușman. În distribuția sa de drepturi și responsabilități, Islamul a abordat problemele sociale, rasiale, de gen și dogmatice care afectează lumea.
Deși o mare parte a lumii, inclusiv națiunile musulmane, trebuie încă să-l pună în aplicare pe deplin, modelul de drepturi și îndatoriri comune consacrate în Islam are un potențial enorm pentru reforma viața la nivel individual și social.
